Flaviu George PredescuSub cupola generică a „culturii” se ascund nenumărați oameni lipsiți de caracter. Ai spune că este un nonsens, pornind de la ideea de bună credință că Măria Sa Cultura ar trebui să ne facă mai buni, deci să ne lumineze, să se ia pe noi, întocmai ca făina care rămâne pe mâinile morarului. Și atunci se naște o întrebare: merită să ocupe funcții manageriale în domeniul culturii oameni cu caractere îndoielnice? Eu spun că nu. Dincolo de reflexul lor agresiv de a lucra numai în gașcă restrânsă, unii mai sunt și corupți, ceea ce din start le reduce la zero legitimitatea de a mai ocupa vreo funcție publică. Dar asta este o altă poveste, căci unii dintre ei fură cu o nonșalanță în cârdășie cu oameni care le legitimează furtul. De exemplu, în zona aceasta de „încredere”, sunt persoane care niciodată nu și-ar trăda partenerul de paràndărăt, a se înțelege prin asta o formă de a face jumătate-jumătate. Diriguitorul de fonduri, cheamă pe cineva să presteze și îi debitează o sumă din bani public, iar menestrelul o întoarce sub formă de cash. Aceste aspecte nu vor ieși niciodată la lumină.
Lipsitul de caracter din fruntea unei instituții de cultură mai are și apucături, vicii, preferințe bolnave, frustrări care se decantează tot în atmosfera colectivului în care „totul este perfect”, dacă te iei după părerile celor care au beneficii directe. Dacă, doamne ferește, cineva îndrăznește să fie sincer, zilele în respectivul mediu îi sunt numărate. Totul trebuie să fie croit de așa natură încât directorul compromis caracterial să nu-și strice homeostazia care îl validează. Dacă aceste rânduri vă duc cu gândul la o persoană, în mod sigur la aceea mă refer și eu. Înseamnă că scrierea a reușit să contureze profilul unui șobolan care crede că dacă îi dă în sus și în jos cu nume de rezonanță sau se strâmbă academic înainte de a bolborosi, și-a încrustat prezența în veșnicia culturii române. Mai trist este că aceste persoane privesc respectivele instituții ca pe niște bunuri personale, pe care le-ar fi creat și finanțat din bani proprii, le-ar fi avut în proprietate de când lumea și pământul și, la un moment dat, constrânși de legea care-i obligă să se pensioneze, le vor lăsa moștenire unor obedienți care să le ducă misiunea mai departe și mai ales să-i cheme periodic și să țină legătura cu ei.
În concluzie, nu numai parlamentarii și partidele politice ar trebui să ducă povara înjurăturilor cu scop democratic din această țară, ci și foarte mulți lipsiți de caracter care, sub cupola inofensivă a culturii, determină agenda publică într-o zonă în care binele și frumosul ar trebui să predomine. La suprafață poate așa se vede, dar și în unele locuri care țin de „administrativul” culturii se petrec lucruri cel puțin de suspecte. ca în multe alte zone ale societății.
decembrie 2023
