Carmen FiranCarmen Firan
29.07.2017

insomnii

când prin fereastra deschisă îți intră bucăți din poemele scrise

de ultimii cavaleri ai mileniului

pentru iubite adormite cu oglinda pe piept

 

când pisica mai obosită decât mâinile tale toarce gânduri

adunate pe tălpi de prin cotloanele și amintirile altora

 

când plouă nedrept peste ultima noapte de vară

să nu poți vedea răsăritul pe o plajă de așteptări înșelate

 

când visele se prefac în visuri

virusate de prădători cu mantii întunecate

 

când pleci și îmi spui să am somnul ușor

alunec în brațele fiarelor

din spatele porții de fier ferecate

 

 

 

*

 

 

la început adomeam în șoaptele tale de leagăn

eram doar noi în prima ninsoare îmbrățișați

tineri și goi

îmi promiteai că sânii mei

nu vor îmbătrâni niciodată

dragostea nu are cum să ne lase,

nici cum să moară, îmi promiteai,

și dacă totuși,

va fi doar cenușă de nuferi suflată pe apă

 

 

 

*

 

dacă ni s-ar lua somnul

moartea nu ar mai avea cum să exerseze

căderea în noapte

dacă în schimb să ni s-ar da o pereche de aripi

ar rămâne împietrită pe acoperiș

pândidu-ne zborul bezmetic

urzind alte blesteme în visele sparte

 

*

 

 

 

vine furtuna, să ne ascundem sub cuvertura deșirată

să ne iubim flămânzi și însetați

noapte de noapte și ziua toată

trosnesc copacii la fereastre, se umflă apele,

nu-i timp mai bun de dragoste și somn

să-mi spui povești cu zâne decăzute, regi renegați

și bătrâneți pierdute

 

îmbrățișati aducem furtuna mai aproape

cu brațe vlăguite și fericiți de moarte

 

 

 

*

dormi, departe, între drumuri

îți întinzi visele la uscat la intersecție de milenii

dormi ca să uiți parfumul de tei, aroma supei de pui

mâinile mamei

eșarfe de fum înfășurate pe aripi de oțel

despicând întunericul

chipul ei la fereastra casei cu lei

 

dormi să te trezești în alt loc, ca nou

cu rădăcinile răscolite

și vise stoarse

întoarse de pe față pe dos

somnambul cățărat pe acoperiș

să-ți vezi viața trecută de sus

dormi cu oceanul foșnind la picioare

moartea din carul de foc

pocnește din bice

și apoi adoarme

 

(sursa foto: trairidefemeie.wordpress.com)