tocilar

m-au certat toate femeile, începând cu mama,
că ascuțeam prea tare cuțitele,
se tăiau când tocau ceapa, feliau pâinea,
tăiau gâtul mielului

eu și tata veneam de la mină obosiți,
legam rănile cu fâșii murdare,
plângeam de mila lor și a cărnii gătite,
îngropam viscerele animalului departe de casă,
apoi ne târam pe brânci, ca-n tranșee,
spre paturi improvizate din frânghii și bale de melc,
sau spre bordeluri soioase unde carnea aburindă trăia,
iar noaptea nu avea cheaguri

când eram mic,
bunicul m-a învățat să scuip piatra tocilei,
să rotesc manivela cu grijă,
altfel intră necuratul în lamă,
cere sânge
degetele mele sunt astăzi la locul lor datorită lui,
presează rana din pieptul femeii de lângă mine,
degetele ei apasă clapele unui pian

cuțitele zac împrăștiate la podea,
mâncate de rugină
doar eu iubesc lumea,
până la os,
mai abitir ca o lamă ascuțită
am prins gustul sângelui.