Marcel Vișa 
balconul cu geamuri montate în grilajul de fier,
e inundat de sunetele orașului.
Sibiul noaptea,
o corabie prăfuită împinsă de greieri spre ape adânci
Stai și mă privești pe sub gene,
în timp ce tragi cu poftă din țigară
Sorb din cafeaua cu gust de ciocolată în timp ce ascult muzica jazz de pe fundal
Mi-ai spus deodată „așteaptă-mă în cadă, e aproape plină”,
iar eu m-am supus docil
Ai apărut după mine,
goală,
zâmbind,
te-ai așezat în brațele mele,
Ți-ai sprijinit capul pe umărul meu,
visătoare
Stăteam așa cu trupurile lipite,
iar timpul curgea pe lângă noi
ca o smoală încinsă dar lentă, în drumul ei spre un oraș insular depopulat
În timp ce făceam dragoste,
pe ușa de la balcon,
uitată întredeschisă,
a pătruns deodată un vânt rece și întunecat
dinspre munți
Ne-a înghețat trupurile și timpul
