Marcel Vișa 
În carnea lupului, colții amari ai șarpelui
De jur împrejur, ciuperci halucinogene și păduri de ferigă albastră,
alge cu țepi pretutindeni
Tălpile îmi alunecă pe solul jilav, presărat cu putreziciunea morților de astă toamnă
Din scorburile copacilor, pândesc năluci radiate de singurătate
Cerc de foc deasupra pădurii,
interferențe subtile
Semnalul mobilului s-a pierdut,
ecranul negru mă liniștește
Mă comport precum un orb fără mâini și picioare, împăcat cu soarta
La început, lipsa aceasta, mi se părea un handicap major,
construiam acumulatori din hârtie, apă și sare
Azi doar îmi storc venele în cercul trasat pe pământ,
comunic cu morții
Cu viii, nicio șansă
