Marcel Vișa 
Nu știu ce ai pus în note dar,
când degetele tale ating clapele,
ale mele se mișcă imperceptibil în aer,
ating paravanul dintre lumi.
Te privesc prin gaura cheii cum te dezbraci de forme,
faci baie în acidul cosmic primordial.
Mă apropii de tine, îți lași capul pe umărul meu.
Aparatele indică activitate intensă în ambele emisfere cerebrale,
gândurile noastre comunică,
sferele s-au contopit acolo unde nimeni nu s-ar fi așteptat.
Trecutul și viitorul, frați siamezi legați prin trupurile copiilor (lor) născuți și nenăscuți,
invizibili sau perceptibili.
Trăim timpuri diferite,
doar degetele ni se ating în somn,
ca niște cabluri secționate de scurtcircuite,
aruncă scântei în noaptea furtunoasă,
buricele lor nasc cercuri concentrice pe suprafața apelor solare,
gheizerele de pe Marte ne sunt jacuzzi,
în aburul lor se lăfăie memoria colectivă.
Gândesc mereu la cald în preajma ta,
păcat că sunt ultimul iceberg,
un program înghețat de task manager-ul planetei
pentru a putea rula fluent jocul pieirii.
