Hai să ne îngropăm reciproc excrementele,
ca doi prieteni, doi camarazi de front
Să mergem mai departe
Marșul infernal nu se va termina curând
Lopățica de infanterie s-a îndoit în gropile comune săpate cot la cot,
Iar coatele (chiar) ne dor. Lumea se duce pe pulă încet încet, ne doare și asta
Hai să nu ne mai temem că universul s-ar putea sfârși AZI, că bursa va cădea
Eram atât de grozavi la terase, cu paharele în față și telefoanele în mâini
Purtam geci lejere și pantalonii îndoiți la gleznă
Mi-e dor, Bill, de adidașii mei comozi produși la voi în „country”
Sunteți o națiune grozavă condusă de un clovn. -îl suspectez pe Stephen King că și-a băgat nasul în politici-
Dacă ieșim vii de aici, te invit dincolo de periferiile orașului în care m-am născut
La noi se dau lupte crâncene între mentalități, iar „metropolele” arată ca orașele bombardate de aliați
E pace, 30 de ani de „democrație”
Conduși de neo-comuniști, batem pasul pe loc
La țară sunt case goale în care nimeni nu va mai păși, ruine, epave umane în fața birturilor
Îți va plăcea, Bill, lumea aceasta pestriță. E frumos să privești, mai greu e să trăiești astfel
Dar vei supraviețui frumosului cum ai supraviețuit acelei grenade
Suntem doar oameni credeam, dar supraomul se activează în condiții extreme. Ești grozav, Bill!
Sunt 7 ani de când nu am mai vorbit. Nimic nu s-a schimbat
7 e un număr norocos, dar norocul nu e pentru cei ca noi
Ne plac lucrurile concrete, vorbele mai puțin, dar ce ne-am face fără cuvinte?
Vorbește-mi, Bill, haznaua asta ne va înghiți pe toți, o săpăm cot la cot. Eu, tu și restul lumii
Marcel Vișa 27.08.2020
