Braille

Micelii braille gâdilă tălpile orbului

Arbore de cacao în Apuseni, pe crestele ninse

Am atins piatra cu fruntea și ea s-a încălzit,

am ascultat dansul atomilor în viscol

Am simțit cu inima corbului ce înseamnă hoit

și foamea care nu se mai sfârșea,

aidoma singurătății

La limita șubrezeniei am abandonat

viața ascetică,

argintiile păduri de molid,

mersul târâș prin galeriile de sare

Un tânăr pe care casele tatălui său nu l-au mai încăput,

l-au expulzat în scârțâit de podele

și fluier jalnic de toamnă

Aerul se ondula în jurul trupului meu

ca hula mării în preajma înecaților,

copacii adunau promoroacă în crengile lor

După atâtea eșecuri,

un iepure prins în laț la ieșirea din sat mă ademenea să rămân

Am întors capul și l-am abandonat,

fără regret, prepelicarilor