soldatul cască
prin gurile bocancilor pătrund raze de lună
îi luminează unghiile învinețite
uniforme slinoase strălucesc sub raze
recruții visează la pijamale pufoase
se acoperă cu scrisorile iubitelor ca și cu o plapumă
zăpada măruntă cade sub lumina străvezie a becului chior din colț
cărările se înfundă
la înviorare plutonieri burtoși îi zoresc la treabă pe cei mai puțin norocoși
pe cei cu sectorul repartizat afară
zăpadă măruntă și frunze amestecate cu zloată
gamela militarului e plină de tristețe
dă pe dinafară
iubita nu i-a scris de o lună
singur în frig și beznă
îmbrățisează pușca
se lasă pe vine
fumează un ultim chiștoc
răbdarea a ajuns la filtru
plutonieri grași gesticulează prin birouri încălzite
sunt toți dom’le comandant
de fapt nu era niciunul
PREZENT