Marcel VișaMarcel Vișa
07.02.2019

1. Plecarea

Am decis:
voi sta departe de lume,
singur,
în casa de la munte
care mă așteaptă
Cu pereții ei strâmbi
ca o tentativă de îmbrățișare
Cu lemnul bătrân și afumat
de hornul spart al sobei ruginite
fixate în colțul camerei,
Cu pivnița din piatră de râu
cărată, cu calul, de departe,
zidită de tata
între două beții

După moartea lui,
o iarnă întreagă am ascultat
sunetul dălții
modelând,
stingheră,
fibra nopților lungi și geroase
În atelier mirosea, dimineața,
a tutun și țuică,
a plecare devreme,
a regret.

Mese, dulapuri
sculptate grosolan,
se iveau din neant,
mobilau gândurile negre ale zilelor posomorâte
în care nicio urmă de om
nu se deslușea pe zăpada proaspătă,
de-un alb ireal
Doar vulpile săpau vizuini adânci
în beciurile caselor părăsite,
din împrejurimi,
sub zidurile dărăpănate ale bucătăriei de vară
(niciun anotimp nu se mai prepară acolo)
Scâncetul puilor nou-născuți
răzbătea prin podele,
ziua,
când, așezat la masa de scris,
fugeam de realitate
Fumam Carpați
din ultimul lui pachet
rămas nedesfăcut,
Ascultam liniștea
câmpiilor albe,
rotunde ca niște plăci de vinil,
zgâriate pe alocuri
de crengile platanilor bătrâni,
Povesteam nimănui,
întâmplări din viețile următoare

Adio oraș!
mutat definitiv,
făceam naveta la școală
cu autobuzele prăfuite
ale firmei de transport muncitori,
hardughii „comuniste” pe patru roți
cu șoferi mârlani și libidinoși
puși pe căpătuială

Atent să nu mă așez
pe scaunele învelite în cârpe
îmbibate cu motorină furată în canistre de tablă,
sau cu ulei de pe salopetele muncitorilor din schimburi,
stăteam pe-un loc imaginar
rezervat celor ce știu să se mintă că totul va fi bine,
iar TOTUL era îmbâcsit cu praful
care se presăra din plafon
peste sufletele noastre sufocate de tinerețe

Fugeam de la ore
cu colegul de bancă
rătăceam prin piața de casete,
fumam țigări la bucată,
pe străzi lăturalnice,
sau ascultam balade rock și
le scriam iubitelor,
prin cafenele soioase,
lungi scrisori de amor

Reveniți în clasă,
ne întreceam la „skandenberg”
Îi dovedeam pe colegi,
sau mă învingeau
în funcție de cât de mult aer,
cartofi prăjiți,
sau nuci din pod,
mâncasem în ultimele zile

În pauze,
cumpăram franzele albe,
tăiate pe jumătate,
în care îndesam bare de salam cu șuncă,
la alimentara din colț
cea fără autorizație de funcționare
(detalii pe atunci)

Supraviețuitor al iernilor sălbatice,
singur cuc în camera goală
citeam din poeții ruși,
prozatorii americani,
sau pur și simplu schițam în creion
portretul iubitei,
ascultând la magnetofon
(transformat în stație de amplificare),
muzici black metal,
prea dark în contrast cu pielea ei de-un alb imaculat

O chema A.,
și îi trimiteam scrisori
la care îmi răspundea săptămânal
Îl puneam pe drumuri
pe bătrânul poștaș
Iubirea noastră i-a distrus încheieturile,
ligamentele,
i-a uzat nervii și oasele,
mai mult decât ne-a distrus nouă
sufletul,
această relație la distanță

(sursa foto: becomingadult.net)

610 cititori