Emil Brumaru 
Sub curcubeu ar trebui să fie dealuri și păduri
Pe care-n suflet de abia le mai înduri
Cînd mințile prin ele-ți rătăcești
Și-apoi le-aduni în pagini de povești
Cu tot cu zîne trase prin cîrcel
Ce nu se sinchisesc deloc de noi
Că-s ciugulite între sîni de-un porumbel
Ce-a pogorît din viața de apoi.
Și chiar își scaldă ce-au mai prețios
Acoperindu-se cu genele în jos
Lăsate uneori pînă la glesne
Căci astfel să se fîțîie li-e lesne,
Nebănuite nici de Dumnezeu,
Ci doar de îngerii ce le păzesc cu greu…
