Rugăciune (II)

Ce-aproape-i vremea cînd eram copil!
M-apropiam de mama mea tiptil,
Din spate, și-o îmbrățișam s-o sperii: BAU!
Afară fluturii treceau, norii rîdeau
Cum dînsa se-ntorcea cu alba-i față
Și îmi spunea: Tu sigur vrei dulceață,
Dar am ascuns-o bine în dulap,
Oh, cum să scap de tine, cum să scap?
Și mirosea atît de blînd și de frumos,
Că îmi venea s-adorm acolo, jos,
Înfășurat în rochia ei moale
Și să-i ascult povestea cu trei portocale…

În imagine: „Pardon, maman” de Emile Munier (sursa foto: interferente.ro)