Emil Brumaru
Pe tot ce-adormi începe să plutească
Într-o lumină cald-dumnezeiască
Dar fundul îți rămîne măricel
Și greu și nesfiindu-se defel
De îngerii înghesuiți să-l vadă
În carnea-i pămînteană de zăpadă
Pîn’te trezești și-i iei ușor la palme
În timp ce ei ți-l laudă în psalme
Ce-ajung la ceruri și le-aude Domnul
Care se uită și-i trece și Lui somnul…
