Emil Brumaru 
Strîng mierea într-un stup anume pentru tine,
Lucrează, să te bucuri, o mie de albine
Zumzăitoare-n aer ca peste-o ațipire
De-a ta, albă femeie cu coapsele-n neștire
Ieșind dintre cearceafuri, de o naivă lene,
Ce chiar și-n somn încearcă la dînsa să ne cheme,
Nebănuind că îngeri ocrotitori stau țepeni
Alăturea de patul în care-amoru-ți depeni
Prin vis cu Diavoli smoală ce-n grabă-ațîță focul
În soba uriașă, spre-a-ți încălzi mijlocul
Și spre a-ți coace mere, dovleci, gutui în rolă
Și maci cu măciulia ce sufletu-ți consolă
Și sfecle-nsîngerate, tăiate-apoi felii,
Ca iadu-ntr-o plăcere adîncă să li-l ții…
