Muza (2)

Iubeam o muză. Ea era frumoasă
Și-avea în suflet fluturi de mătasă
Și o țineam în pat la mine-acasă
Și o cocoloșeam ca pe-o mireasă.
Veșmîntul ei mai alb lucea ca norul,
Lîngă picioare-i tremura izvorul
Iar cînd plecam puneam la uși zăvorul
Și cînd veneam o luam cu binișorul
În brațe să-i alint trupul și dorul.
Și-i cumpăram de la tarabe, drept momeală,
Rochițe ce-o lăsau aproape goală,
Dînd fese tandre, sîni mari la iveală
De-mi aprindea în creieri sfînta boală
Și nu puteam să scriu măcar o iotă
În viața asta grea, fanariotă,
Cu cîte-un șoarece în fiecare bortă
Și-un sînge-n inima-mi ce-abia suportă.
Dar dînsa îmi punea pe frunte mîna
Și îmi trecea ca-n basme săptămîna
Deși la temelie-mi scurma rîma.
Și am trăit o veșnicie-ntreagă
Căci muza-mi devenea mereu mai dragă
Și-o-nghesuiam să bea rouă cu iz de doagă
Ca mai nimica să nu se-nțeleagă…

(sursa foto: zmyasa.com)