Emil Brumaru 
***
Pînă și roua devine o spaimă
Ce trece prin tine pură și-agale,
Muindu-ți și carnea și sufletul moale,
De nu mai ești om, dar nici înger,
Te-mpiedeci stîngaci în răsfrîngeri,
Femei rîd viclene cu plîngeri
Că au sîni prea mari, coapse pline
Și-aproape le este rușine
Alăturea să se dezbrace,
Cînd roua lor nu le dă pace…
