Emil Brumaru
11.02.2016

Elegie la Dolhasca… (I)

Parfumul tare-al stivelor de lemne
În suflet prinde iarăși să mă-ndemne

Să car mari brațe și să fac surcele
Ca să aprind, muiate-n gaz, focul cu ele

În soba ce-avea rolă pentru copt dovleci,
Gutui și mere și-ncălzeau mîncărici reci,
Sarmale, borș de sfeclă sau ghiveci…

Era din teracotă și cu cahle
Pe care chiar nevastă-mea dintîia, ah, le

Tot închidea, numai în capoțelu-i roz,
Spre-a ne-arăta, săltînd pe vîrfuri, dalbu-i dos

Slăvit și jinduit de medici și săteni,
O, din întreg raionul Fălticeni!

Pe-atunci scriam versuri și la ședințe
Și-aveam putini, mărar, drept preferințe,

Roua din șanțuri și de pe traverse
Pe linia ferată-n brusturi șterse,

Lumina-mbujorîndu-mi cărămida
La colțul casei, rîma și omida

Șomuzu-n care pescuiam doar porcușori
Lăsînd drept nadă găini moarte uneori,

Sticle de lampă, clanțe, cuie inutile
Bătute-n tabla de pe-acoperiș, de gazdă, luni de zile,

Ba chiar inspectorii ce îmi ziceau că-i praf,
Trăgînd c-un deget, în birou, pe-al meu dulap!,

(Eu, care am fixat grupa sanguină
La mii de oameni, făr’ măcar o primă!!!)

Eterna cantonieră Sultănica
La barieră, nefăcînd nimica,

Doamna Giudin cu fata-i studențea,
Certificat că e virgină îmi cerea,

Deși-mi era prea clar că nu se poate,
Vădindu-se-a fi luată pe la spate,
Cînd se ducea în Iași, la facultate!

Și Pasăre, surorile cu sifilis,
Băgînd comunele în boale și în vis,

Fiica morarului, cea cu cojocu-ntors,
Ce suburbii cu gura ei le-a stors,

Closetul spațios, durat din scînduri,
Cu un viespar ce mă-nțepa în gînduri,

Tufe de oțetari, pietre, buloane,
Țigăncile cu buci aliotmane

Și cu păduchi în părul pubian…
„Dar unde-s și nămeții de mai an”,

Sfîntă Marie, Maică și Fecioară,
Din tinerețea mea de-odinioară?

Sursa foto: propatriavox.it