Emil Brumaru 
Dumnezeu se uită la noi cu binoclul
Și ne privește și vremea și locul
De unde ne rugăm în genunchi către El
Să mai trăim, să mai tînjim, să mai iubim,
Deși pînă și dragostea este un chin,
Ci nu ne aude defel,
Doar miresme pricepe,
Parfume de crin,
Izuri de iepe,
Duhori de morminte…
Dumnezeu se uită la noi cu binoclul, trist și cuminte…
Dar uneori simte
Și Dînsul ceva,
Cînd trag de pe fesele tale dulci plapuma,
Și-ntinde o mînă cît raza de lungă
Cu mirul lui cald pe îndelete să ți le ungă
Și chiar coboară
Să-ți șteargă broboanele din subsuoară
Cu barba Lui moale și deasă
Și-un pic să-ți deretice
Prin tainele tale umed-eretice
Și fine ca o mătasă…
