Emil Brumaru
În rai nu era nici țipenie de înger,
Ci doar un șarpe, un măr, un bărbat și-o femeie
Ce mînca și-ncepea coapsele să își descleie
Pentru niscaiva tandre atingeri.
Numai că bărbatul nu concepea
Să se culce pe iarbă cu ea
Sau sprijinind-o de unicul pom,
Fiindcă vroia să fie un domn,
S-o respecte, să caute patul
În care s-o pună de-a lungul, de-a latul,
Încercînd toate pozițiile aștrilor cei strălucind
Cu raze de aur și de argint,
Ceea ce pe dînsa, grăbită, o cam plictisea
Și-atunci Dumnezeu, volens-nolens, a trebuit cu ei de pămînt să dea!
(sursa foto: padovaortodoxa.wordpress.com )
