Emil Brumaru
Uneori, după cîteva căni uriaşe de cafea
Uneori, după cîteva căni uriaşe de cafea fără zahăr, mai ales dis-de-dimineaţă, spre sfîrşitul săptămînii, cînd mai cred că pot scrie ceva ca lumea, visez îndelung cum i-aş sufla-o pe Felice lui Kafka, folosindu-mă chiar de propriile lui arme: scrisorile în trombă… sau în şir indian, cîte doua-trei pe zi!!! Nu mă deranjează faptul că dînsul le-a trimis de prin 1912 şi hăt încoace… pînă au stricat şi a doua logodnă… în 1917… Ba tocmai profit de chestia asta; ştiu cum s-o atac dulce pe Felice, cum s-o momesc la mosorel, cum s-o fac să se caţăre pe pereţi de dragul meu, scoţîndu-şi bluza în care erau ascunşi sînii ei destul de măricei… şi orbitori de albi, de pe-atunci, de la prima noastră (adică a lor!) întîlnire… lăsînd naibii parlafoanele şi biroul unde lucra… Să fiu clar înţeles: vreau să i-o fur chiar din perioada aceea de maximă hărmălaie epistolară… de schimburi de poze de la diferite vîrste… de aşteptări pupăcioase dintr-o parte şi alta… de insomnii şi boli antipatice… cotind-o puţintel mai altfel decît Franz… nemaivăitîndu-mă atît, nemaiţinînd-o la curent cu ce scriam (normal: America, Metamorfoza etc)… fără să tot socotesc nostalgic şi meschin că timpul ce mi l-ar lua alcătuirea misivelor către ea e cu mult mai mare decît cele 8 ore de mers cu trenul de la Praga la Berlin… În fond, şi acum o mărturisesc pe bune, dacă nu aş fi avut tbc-ul ăla tîmpit la 19 ani, obligîndu-mă să stau ca mormolocul vreun an jumate în pat, ei bine! aş fi putut, cu efort, ce-i drept, să o pipăi pe Felice, destul de coaptă, desigur, în America!!! De ce n-am admite că mi-ar fi redevenit amantă? A murit cînd eu aveam deja 21 de ani! Dar să nu exagerăm! Clenciul, zbenghiul esenţial, mă rog! caşalotul gordian al întregii poveşti ar fi fost: cum Dumnezeu să-i expediez eu scrisori de talia lui Kafka? Rezolvarea a venit de la sine, pot zice că s-a impus uşurel, treptat dar tenace, cu o forţă incontrolabilă: recitind epistolele în traducerea lui Radu Gabriel Pârvu, m-am trezit completîndu-le, cumva senzualizîndu-le, pe marginile albe ale paginilor, cu un pix roşu, violent… Nu are rost să dau exemple… Cert e ca Felicei îi plăceau, o înnebuneau… dorea să vină, exaltată, la Praga, chiar şi pe scara vagonului, cu fustanele învolburate de aburii locomotivei… ca s-o facem… ce mai tura-vura… indiferent de urmări… scandalizînd familiile noastre… dînd peste cap orice comentarii critice… sfidînd inadvertenţele…
***
Şi-acum să revin la plantele din dicţionar, cîte au mai rămas de spicuit. Rotundă puturoasă, Rupturi de mal, Ruine, Rujămbujă, Ruji de barabou, Sacîz, Sarea caprei, Sămînţa porcului, Săpun, Sărăcie, Sburătoare bărboasă, Scai de ochi, Scaunul hălor din vînt, Scuipatul cucului, Sculătoare mare, Scumpilă, Sita zînelor, Sînge de nouă fraţi, Smalţ de sticlă, Sora fragilor, Spînzurătoare, Steagul zînei, Stele chineze, Struna gîştei, Sudoarea calului puturos, Sudoarea laptelui, Sulică, Şale de cîmp, Tamarişcă, Talpa mîţei, Tei fluturesc, Telegraf, Timp, Tortul păsăricii, Trandafirul broaştelor, Trei cumnate supărate, Trîmbiţa piticilor, Trompa elefantului, Trupul omului, Turbarea cîinelui, Ţaţa Marghiola, Ţelină de izvor, Ţigle, Ţîţa fiului, Umbra furnicii, Unghia ciutei, Ură, Urzică surdă, Vargă de aur, Veselia casei, Viaţa omului, Vioară galbenă… Sînt şi altele… Dintr-un teanc de lîngă uşă mă ademeneşte un Mic atlas de plante… şi toate buruienile din Farmacia naturii în două volume!
Imagine de pe film-riss-theater.de
