Emil Brumaru
29.12.2016

Constatare de hobbit

(Octombrie)
Trăiesc o stare de WOW
Pe care doar îngerii-o au,
Cînd văd cum treci tandră și frelă
Avînd drept veșmînt o umbrelă
Și niște pantofi cu toc pisc
De cel mai înalt grad de risc…
Ci rujul ți-acopere gura
Căci goală ți-e-ntreagă făptura
Ce soarbe-n buric picătura
De ploaie…
De-mi vine s-o fac iar de oaie,
De cleiuri de prun, de miresme
Ce-ți curg de sub braț pîn’la glezne…

 

(sursa foto: click.ro)