Ce umeri și rotunzi aveai și plini!
Îți vine să îngenuchezi și să te-nchini
Și să săruți, nemaiținînd măsura,
Acolo unde îmi ajunge, arsă, gura.
Erai departe. Nu puteam să te ajung
Decît cu gîndul, scuturîndu-ți îndelung
Rochia grea de-arome la picioare,
Sau să-ți trimit plante cățărătoare
Ce s-ar fi-ncumetat tandre să urce
Pîn’la popasul nemilos de dulce
Unde cam toate-ncep să se încurce…
Dar Dumnezeu îngăduie și-i place
Chiar lui cu tine-n rouă să se joace,
Uimind fluturi și alte dobitoace…
Emil Brumaru15.10.2015
Cîntec naiv
