Emil Brumaru
Mămăliguța ce-o tăia c-o sfoară
Mama mea dulce de odinioară
Ce se-apleca anume peste masă
Ca să-i privim pe sub capotul de mătasă
Coapsele albe, fesele-i rotunde,
Nevrînd de noi deloc a și le-ascunde
Căci îi era podoaba mult rîvnită,
Fierbinte ca și mămăliga de pe plită,
Luată din ceaun și răsturnată,
Spre-a fi cu lăcomie-nfulecată,
În mari felii, puse pe-un fund de lemn, de-a rîndul,
Visînd la unde nici te poate duce gîndul…
