Dana HeubergerDana Heuberger
09.02.2018

Puls

Și-mi plânge
prin sânge
și curge (n-ajunge!)
anemica viață-n deșert

 

 

și râde
și cade
cu hohote ude
strigându-și disprețul inert

 

 

în zare,
spre-o mare
cu sumbre hotare –
amarnic și straniu concert.

 

 

Apoi se
preface
că tace și zace
și nu îndrăznesc să o cert.

 

 

Se zbate
cuminte
prin minte, fierbinte –
minciună în trupul incert.

 

 

Și-n tropot,
spre noapte
și șoapte, departe,
prin vântul cumplit de alert,

 

 

o strig și
m-aude,
dar cade și râde
și-mi dă zile fade s-o iert.

(sursa foto: pixabay.com)