Dana Heuberger 
Și-mi plânge
prin sânge
și curge (n-ajunge!)
anemica viață-n deșert
și râde
și cade
cu hohote ude
strigându-și disprețul inert
în zare,
spre-o mare
cu sumbre hotare –
amarnic și straniu concert.
Apoi se
preface
că tace și zace
și nu îndrăznesc să o cert.
Se zbate
cuminte
prin minte, fierbinte –
minciună în trupul incert.
Și-n tropot,
spre noapte
și șoapte, departe,
prin vântul cumplit de alert,
o strig și
m-aude,
dar cade și râde
și-mi dă zile fade s-o iert.
