Dana Heuberger 
Ore curgătoare,
ore stătătoare,
astăzi imposibile,
mâine incredibile,
ce nu-s invincibile,
ci inaudibile
incantații deșarte,
departe,
spre moarte.
Oare ce carte
le poartă – înalte,
indestructibile
și irepetabile,
zburând invizibile,
tot mai irascibile,
spre-nregimentare
și îndoctrinare?
Și cum devin, oare,
uitate-n sertare
cu tot cu sudoare,
cu lacrimi și soare
și cu nebunie
și chiar poezie?
Și de ce oftezi
și nu le mai crezi
nici prietenoase,
nici chiar scandaloase,
ci doar date ție
spre melancolie?
