Dana HeubergerDana Heuberger
22.12.2017

Exerciţiu de invocare

Sunt bogată cu respirația

și cu iarna asta,

în care doar zăpada refuză să scrâșnească

și toarce molcom,

devenind o troienită umbră a urmei mele.

 

Sunt mai bogată cu zâmbetele voastre,

ale celor ce-alergați spre mâine.

Da, eu am fost aceea căreia i-ați surâs.

Traversând în trombă, ne-am ghicit

în învălmășeală

(printre sclipirile proclamând ritmic

Sărbătorile de plastic

în beculețele fericite ale primăriei),

crâmpeie din viață

și ne-am colorat cu înțelegere, în noi, poveștile.

Într-o clipită.

Alergând, dar zâmbindu-ne,

căci semănăm

întru ale nimicniciei și întru ale speranței.

Așteptându-l împreună pe Moș Crăciun

și bucuria din noi.

 

Oare-or veni în seara asta?

Sau poate mâine?

Sperăm în noapte de prea multă vreme.

 

(sursa foto: jurnalspiritual.eu)