Alex. Ștefănescu 
Înainte de 1989, Petre Stoica s-a refugiat într-un sat de pe Neajlov, Bulbucata, preferând să cultive o grădină (şi, bineînţeles, să scrie) decât să parte la mascarada funestă care devenise viaţa publică în România.
Imediat după căderea comunismului, a venit în regim de urgenţă – ca şi cum ar fi fost chemat pe front – la Bucureşti; a lucrat ca redactor la Dreptatea, a publicat un volum de versuri anticomuniste (el, autorul atâtor volume de versuri violent apolitice), Piaţa Tien An Men II, despre ce s-a întâmplat în 1990 în Piaţa Universităţii, a participat la demonstraţii de protest împotriva revenirii la putere a foştilor lideri comunişti.
Apoi, a plecat pentru a doua oară din Bucureşti, la Jimbolia, unde a înfiinţat o fundaţie culturală româno-germană. Este foarte probabil că, dezamăgit de modul – lent şi confuz – în care renaşte societatea românească, a preferat să treacă la acţiune, într-un domeniu care îi era familiar, lăsând altora plăcerea de a vorbi la nesfârşit la televizor.
Pentru ca la 21 martie 2009 să ne părăsească irevocabil. Este infinit regretabil că a murit. Avea 78 de ani (împliniţi la 15 februarie), dar încă putea să ne încânte cu simplitatea rafinată a scrisului său.
Poet din generaţia lui Nichita Stănescu, intrat în mitologia literară a epocii, Petre Stoica şi-a scris fiecare poem cu sentimentul inaugurării. Nu a fost niciodată blazat sau plictisit. Chiar şi blazarea sau plictiseala le-a descris în cuvinte simple şi pline de prospeţime.
În cărţile sale, proza se transformă în poezie. Peisajul unui orăşel de provincie, care unui privitor oarecare nu i-ar spune nimic, devine pitoresc-paradisiac şi iradiază un fin, abia sesizabil umor, în viziunea lui Petre Stoica.
În mod similar, obiecte sau vietăţi umile, dintre acelea care pot fi găsite în orice gospodărie ţărănească şi cărora în viaţa de fiecare zi nimeni nu le dă importanţă, sunt aduse în prim-plan şi glorificate suav.
Lectura cărţilor lui Petre Stoica oferă o plăcere aleasă celui care are răbdarea să dea pagină după pagină şi să întârzie asupra fiecărui vers. Un tânăr ar putea descoperi bucuria de a citi poezie parcurgând textele lui Petre Stoica, sobru-seducătoare, ca parfumurile pentru bărbaţi. Delicateţea acestor texte nu are legătură cu efeminarea, reprezintă un mod masculin de a fi tandru faţă de lume.
