Alex. Ștefănescu 
PETRU DUMITRIU. Capacitatea de a face fără efort, aproape în joacă o literatură rafinată, plăcerea vizibilă de a scrie, ritmul narativ alert şi antrenant − totul dovedeşte că Petru Dumitriu își trăia, la sfârşitul deceniului şase, vârsta lui de aur. Terminase de scris o operă epică grandioasă, Cronică de familie, şi – după ce plătise cu nonșalanță un fel de taxă de protecție justificând atrocitățile de la Canal − era pentru moment un răsfăţat al sumbrului regim comunist. Se putea deda fără griji îndeletnicirii de scriitor, ca unei frivolităţi zeieşti. Pentru ca dintr-odată, cu totul pe neașteptate, să ceară azil politic în Occident…
OVIDIU DUNĂREANU. Prozator talentat, cu mintea plină de „poveşti şi doine, ghicitori, eresuri” şi preocupat, până la obsesie, de perfecţiunea stilistică, Ovidiu Dunăreanu se situează într-o zonă literară delimitată de Mihail Sadoveanu şi Vasile Voiculescu, Ştefan Bănulescu şi Fănuş Neagu. Multe secvenţe ale povestirilor sale pot fi considerate poeme în proză.
MIRCEA ELIADE. În povestirile sale, reprezentările vieţii politice şi sociale sunt naive. Pe cât de competent se dovedeşte autorul în problema nemuririi sufletului, pe atât de inexperimentat pare când se referă la o grevă sau la modul de funcţionare a parlamentului. Proza lui Mircea Eliade este mai curând un fermecător joc literar decât proză. Autorul are psihologia unui student care refuză să se maturizeze; este un Mircea Cărtărescu dintr-o altă epocă a culturii noastre.
MIHAI EMINESCU. Codru bătut de gânduri… chiar dacă ar fi creat doar această combinaţie de cuvinte, Eminescu tot ar fi meritat un loc în istoria literaturii române. Dar a creat atât de multe, de o frumuseţe îmbătătoare, încât se pune problema ca istoria literaturii române să merite ca el să facă parte din ea.
PAUL EVERAC. Piesele sale de teatru au ceva inabil şi strident, dramaturgul erijându-se în pedagog al naţiunii. Încărcate de simboluri, de personaje-arhetipuri, de filosofări obositoare, aceste piese pot fi păstrate într-un muzeu al teatrului, fără să mai fie puse vreodată în scenă. Inteligent, responsabil, lipsit însă de talent literar, Paul Everac a încercat toată viaţa să zboare cu un avion de hârtie.
MIRA FETICU. A apărut nu se ştie de unde, în orice caz, nu din spuma mării, ci mai degrabă din turbulenţa unei băi Jacuzzi, pentru a demonstra că se poate scrie inteligent, fără complexe despre condiţia femeii de azi. Se ştie despre ea doar atât: că a absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti, în 1998, că a urmat apoi cursurile de Masterat ale aceleiaşi facultăţi, că a lucrat la Radiodifuziunea Română şi la Institutul „G.Călinescu” al Academiei Române şi că, la un moment dat, un misterios domn olandez a luat-o de nevastă şi a dus-o în Olanda.
CARMEN FIRAN. Scrie eseuri – lapidare şi inteligente – cu convingerea că scrie poeme. Iluzia este întreţinută de distribuirea tipografică a textului sub formă de scurte secvenţe, asemănătoare cu versurile, şi, mai ales, de melancolia care scaldă, ca o lumină roşie de amurg, reflecţiile poetei.
B. FUNDOIANU. Toate textele lui B. Fundoianu se remarcă prin spiritualizarea priveliștilor și printr-o voluptate a melancoliei. Un asemenea poet se naște rar. Incapabili să se bucure de existența lui, naziștii l-au ucis la Auschwitz în ziua de 3 octombrie 1944 și l-au ars în cuptoarele lor infernale.
V. EM. GALAN. Spre deosebire de Radu Boureanu, Dan Deşliu, Maria Banuș şi de alţi autori mediocri care au trecut cu bine de la realismul socialist la neomodernismul de după 1960, V. Em. Galan, scriitor înzestrat, a rămas în mintea tuturor legat de realismul socialist. În mod paradoxal, tocmai talentul, incomod ca un bagaj, l-a împiedicat să sară peste prăpastia dintre epoci.
LEONARD GAVRILIU. În timpul comunismului, a provocat o mică spărtură în cortina de fier, traducându-l pe Freud în limba română, surâzător-pedant, ca și cum n-ar fi știut că ideologiile necomuniste erau interzise în România. Cu aceeași candoare de Don Quijote scrie în prezent critică literară, plăcându-i să spună, fără urmă de diplomație, adevărul despre autorii de azi. Drept urmare, este ignorat sistematic, ca și cum n-ar exista. Ceea ce n-a reușit Securitatea înainte de 1989, reușește acum o conspirație a mediocrilor.
NOTĂ. Din dicționarul Scriitori români văzuți din avion, care apare sub formă de serial în Literatura de azi (cea mai bună publicație literară on-line din România), lipsesc mulți scriitori. De ce? Unii pentru că, din avion, nu se văd. Și alții, pentru că i-am omis eu deocamdată, din motive strategice. Îi voi reintroduce în ultima clipă, înainte de a da cartea la tipar.
Desen de Linu.
