Prozator sau predicator?

RUXANDRA CESEREANU. Ruxandra Cesereanu a zăpăcit literatura română. Studiile ei despre imaginarul colectiv seamănă cu proza lui Kafka şi cu Ingeniosul bine temperat de M.H.S., poezia – cu Alice în Ţara Minunilor, proza – cu poezia oniricilor. Sigură pe ceea ce ştie, lucid-exuberantă, bucurându-se, cu un fel de cruzime, că produce o suferinţă cititorului conformist, Ruxandra Cesereanu provoacă, sfidează, consternează (şi uneori agasează) cu fabulaţiile ei baroce care, ori de câte ori dau impresia că se termină, se relansează sau se ramifică.

MARIUS CHIVU. În tentativa de a deveni critic literar, a dezamăgit, făcând afirmații hazardate. Neuitată rămâne explozia de entuziasm pe care i-a provocat-o o carte de literatură ieftină, Circul din fața casei, a unui ginecolog român stabilit la New York, Adrian Sângeorzan: „Am deschis romanul circumspect și plictisit și l-am închis câteva ore mai târziu, convins că am citit unul dintre cele mai frumoase romane despre copilărie din toată literatura noastră […]. Astfel mi-am înfrânt o mare prejudecată, aceea că scriitorii români nu pot scrie cu farmec, umor și stil”… Cartea lui Adrian Sângeorzan a reabilitat, în ochii criticului, literatura română!

MIHAI CIMPOI. Cel mai activ critic şi istoric literar din Basarabia nu este călinescian, cum se afirmă în mod curent şi cum susţine el însuşi. În materie de interpretare a textelor literare, poate fi considerat mai curând un succesor al lui Lucian Blaga şi Constantin Noica. Întreprinderea sa critică are drept scop evidenţierea unui sens străvechi şi secret al fiecărei scrieri, ca şi cum literatura ar fi mereu altceva decât ceea ce pare (în timp ce pentru G. Călinescu, de exemplu, literatura este chiar ceea ce pare).

VITALIE CIOBANU. Intelectual de elită şi patriot lucid, care urmăreşte atent evoluţia situaţiei din Basarabia şi este la curent cu ce se întâmplă în lume, Vitalie Ciobanu stă de veghe, 24 de ore din 24, ca şi cum ar fi o instituţie, şi nu un observator solitar. Ar fi bine ca el să reziste tentaţiei de a fi mereu rezonabil. Ar fi bine să aibă grijă să nu ajungă un autor de o „luciditate seacă”. Un scriitor îşi reprezintă poporul altfel decât un funcţionar. Funcţionari care să se constituie în grupuri şi să redacteze „studii” corecte din punct de vedere politic, dar fără legătură cu viaţa, se vor găsi oricând. Scriitori cu vocaţie de scriitori, capabili să înţeleagă sensul existenţei, ca Vitalie Ciobanu, se nasc rar şi trebuie să-şi administreze cu sentimentul răspunderii înzestrarea.

LIVIUS CIOCÂRLIE. Este straniu și de neuitat spectacolul neparticipării la viață pe care ni-l oferă, prin însemnările sale de jurnal, Livius Ciocârlie. În timp ce-l urmărim, ne gândim, prin cine știe ce asociere de idei, la un manechin ridicat, împins, îmbrăcat, așezat într-o vitrină de către lucrătorii dintr-un magazin.

BARBU CIOCULESCU. Stilul causticelor articole politice ale lui Barbu Cioculescu este de o desăvârşită eleganţă. Barbu Cioculescu ne face să ne aducem aminte de acel personaj pitoresc din unele filme de western – pistolarul cu costum şi cravată, care îl salută pe adversar înainte de a-l împuşca, iar după ce îl împuşcă îşi şterge pistolul cu o batistă de mătase.

ȘERBAN CIOCULESCU. Deşi saturat de informaţii şi perfect articulat ca dezvoltare logică, scrisul lui Șerban Cioculescu este în mod vădit rezultatul unei munci îndeplinite din plăcere. Criticul şi istoricul literar răsfoieşte cărţile în tihnă, îşi transcrie amuzat câte un citat, consultă tacticos vechi lexicoane. În redactarea comentariilor foloseşte un stil pedant şi digresiv, ca Odobescu în Pseudokinegetikos, cu deosebirea că aerul visător este înlocuit de o luciditate maliţioasă.

CORNEL CONSTANTIN CIOMÂZGĂ. În primii ani de după revoluție s-a făcut cunoscut ca un om de presă inteligent, intelectualizat. Deși avea un stil prețios, reușea să transmită emoții, să convingă sau să provoace momente de reflecție. Apoi, pe neașteptate, s-a retras la o mânăstire și a dispărut din viața publică. După douăzeci de ani, a revenit cu un roman, Se întorc morții acasă.

Romanul propriu-zis, foarte bun, este stricat de numeroasele comentarii incluse în el. Predicatorul îl întrerupe mereu pe prozator, așa cum unii realizatori de talk-show-uri TV îi întrerup pe invitați. Fiecare nou episod din roman devine un simplu material ilustrativ pentru lungi și plictisitoare discursuri preoțești.

NOTĂ. Din dicționarul Scriitori români văzuți din avion, care apare sub formă de serial în Literatura de azi (cea mai bună publicație literară on-line din România), lipsesc mulți scriitori. De ce? Unii pentru că, din avion, nu se văd. Și alții, pentru că i-am omis eu deocamdată, din motive strategice. Îi voi reintroduce în ultima clipă, înainte de a da cartea la tipar.

Desen de Linu.