Nu forme fără fond, ci fond fără forme

LEO BUTNARU. Studiile sale despre avangarda rusă și ucraineană, traducerile din mari poeți ruși ca Velimir Hlebnikov, Marina Țvetaeva sau Vladimir Maiakovski, ca și din mulți alții din spațiul slav, propriile lui cărți de poezie, remarcabile prin valorificarea ingenioasă a posibilităților limbii române îl prezintă ca pe un spirit enciclopedic. Civilizat și surâzător, Leo Butnaru este și o prezență cuceritoare în societate. Merită ținută minte o definiție pe carea dat-o condiției de poet: „Poetul – un vreasc cu care Dumnezeu scrie ceva în praful drumului.”

VALERIU BUTULESCU. Apreciat în multe țări (nu și în România), Valeriu Butulescu se exprimă complet prin aforismele lui (întotdeauna elegante, ca un nod de cravată bine făcut). Ele acoperă un registru stilistic întins − de la ironia caustică, fără replică şi până la confesiunea deznădăjduită, de la lirismul înalt şi până la exuberanţa inventatoare de paradoxuri. Şi astăzi, când vreau să am succes în societate, reproduc, din memorie, unul din aforismele lui Valeriu Butulescu: „La începutul căsniciei, soţii folosesc între ei ca apelative nume de animale mici. Apoi, pe măsură ce trec anii, recurg la nume de animale tot mai mari.”

AUGUSTIN BUZURA. Proza lui Augustin Buzura este scrisă într-un stil greoi şi suferă de monotonie. Predomină analiza psihologică, făcută la persoana întâi, cu o minuţie obositoare. Personajul care realizează introspecţia este aproape mereu deznădăjduit, pentru că viaţa i-a contrazis idealurile – înălţătoare, dar şi naive. Uneori există o disproporţie între vehemenţa nemulţumirii şi cauza – minoră – care a provocat-o. Se observă, în asemenea situaţii, că dramatismul este întreţinut artificial. Înainte de-a avea motive să fie grav, scriitorul este grav. Nu există motive ca proza lui să placă. Şi totuşi place.

LIVIU CAPȘA. Foarte înzestrat și prea puțin cunoscut. A publicat până în prezent parodii (unele – mai frumoase decât poemele parodiate), articole de ziar (inteligente şi caustice) şi numeroase poeme proprii (graţios-emoţionante).

I. L. CARAGIALE. Personajele lui I. L. Caragiale nu se caracterizează, cum s-a afirmat, printr-un interior vid, prin inexistența psihologiei. Ele au trăiri intense, nuanțate, însă și le manifestă într-un mod impropriu, recurgând la un cod imperfect asimilat, care transformă orice sentiment în caricatura lui. La marea sărbătoare a existenței, aceste personaje vin cu fracul încheiat greșit și cu ciorapii căzuți, dar elanul lor este la fel de mare ca acela al participanților măiestru ferchezuiți. Deci nu exces de forme, ca la „prețioasele ridicole” ale lui Molière, ci sărăcie de forme. Mai mult decât formele fără fond, în obiectivul hazului lui I. L. Caragiale se află fondul fără formă.

ION CARAION. Cui se adresează Ion Caraion? Semenilor – în niciun caz. Divinităţii? Cerul din poezia sa este un cer fără zei. Poetul se adresează, de fapt, nimănui, dintr-un fel de automatism, încă incomplet distrus, al comunicării. El ar fi vrut să vorbească umanităţii, dar aceasta s-a petrecut cândva, într-un trecut îndepărtat, astfel încât „acum”, în prezentul etern al poeziei, compunerea de noi şi noi sintagme sumbre şi vindicative mai reprezintă doar o reminiscenţă a elanului de altădată. Poezia lui Ion Caraion este un jurnal ţinut cu o sarcastică înţelegere a zădărniciei lui. Un jurnal pentru neant.

SHAUL CARMEL. Având ca model poezia de inspiraţie religioasă a lui Tudor Arghezi, care a inventat şi acreditat un stil al comunicării neceremonioase cu divinitatea, Shaul Carmel discută şi el, familiar şi glumeţ, cu Cel-de-sus. Diferenţa este însă, ca să ne exprimăm în termeni din acelaşi registru stilistic, ca de la Cer la Pământ. Interpelarea lui Dumnezeu de către Tudor Arghezi impresionează printr-o subtilitate a simplităţii, prin arta de „a scrie pe dedesubt”, în timp ce la Shaul Carmel invocarea dezinvoltă a Atotputernicului eşuează într-o şuetă frivolă, de un remarcabil prost-gust.

NINA CASSIAN. Opera Ninei Cassian (ca şi biografia ei) este o expresie a cochetăriei. Cu sincerităţi teatrale şi jocuri de idei, fermecătoare şi frivolă, scriitoarea încearcă mereu să-l seducă pe cititor. Ea reuşeşte, de fiecare dată, să-l atragă, dar nu şi să-i inspire o mare dragoste.

NOTĂ. Din dicționarul Scriitori români văzuți din avion, care apare sub formă de serial în Literatura de azi (cea mai bună publicație literară on-line din România), lipsesc mulți scriitori. De ce? Unii pentru că, din avion, nu se văd. Și alții, pentru că i-am omis eu deocamdată, din motive strategice. Îi voi reintroduce în ultima clipă, înainte de a da cartea la tipar.

(sursa foto: ziarulmetroplis.ro)