Alex. Ștefănescu 
DORLI BLAGA. Ca autoare a unor pagini memorialistice consacrate tatălui ei, Lucian Blaga, recurge la evocări propriu-zise, dar şi la documente (scrisori, fotografii) pentru a reconstitui secvenţe din biografia personajului pe care îl idolatrizează. Neavând suficient talent literar, nu reuşeşte să-l portretizeze într-un mod expresiv şi nici să descrie, în concreteţea lor, scene de viaţă sugestive. L-a văzut zi de zi, de-a lungul multor ani, pe marele poet, dar nu reușește să ne facă și pe noi să-l vedem, măcar o clipă.
LUCIAN BLAGA. Superbia nietzscheeană a tânărului Lucian Blaga dispare în anii maturităţii şi lasă locul unei modestii de reprezentant. Ca voievodul din Scrisoarea a III-a a lui Mihai Eminescu, personajul liric este acum „un moşneag atât de simplu, după vorbă, după port”. Poetul nu mai are ambiţia să inventeze sau să exprime sentimente nemaitrăite de altcineva: el găseşte o mulţumire în îndeplinirea – cu zel şi chiar cu un fel de umilinţă – a îndatoririlor de cronicar anonim aflat în slujba unei colectivităţi.
Îndrăgostit de ţara lui, Lucian Blaga a evocat-o în versuri alunecătoare şi diafane, de o mare delicateţe. Nimeni în literatura română, în afară de el, nu a mângâiat cu o mână atât de uşoară chipul României.
ANA BLANDIANA. Ce anume ne place la Ana Blandiana? Înainte de toate faptul că se înfăţişează dezarmată în faţa ironicului public de azi. Această vulnerabilitate dă o sugestie de sfinţenie (evocîndu-l pe sfântul Francisc d’Assisi, care s-a dus cu mâinile goale în căutarea lupului feroce) şi paralizează spiritul critic al cititorilor. Personajul liric din poezia Anei Blandiana este o fată îmbrăcată în alb, fără podoabe, desculţă, care vorbeşte simplu şi cu un fel de resemnare tragică.
T.O. BOBE. Este un postmodern ortodox. El respectă toate regulile curentului, aşa cum au fost ele enunţate în studiul-manifest al lui Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc. Prozatorul „recuperează”, printr-o parodiere tandră, comprehensivă diverse stiluri, literare şi neliterare, colecţionează şi integrează în propriile lui texte mostre de subcultură, reproduce pretinsele poeme ale personajului său, ceea ce înseamnă că face literatură în literatură etc. Dar valoarea sa constă în altceva decât în această competenţă tehnică şi anume în instinctul artistic, în capacitatea de a vedea pretutindeni – chiar acolo unde nimeni nu le vede − „subiecte” pentru un scriitor.
GEO BOGZA. Geo Bogza şi-a regizat cu atenţie succesul. S-a ocupat de ceea ce se numeşte (azi) „imaginea (lui) publică”. Regia a avut efect. Calofil, narcisist, grandilocvent, discursiv, tautologic, lipsit de umor, sărbătoresc, dar de multe ori doar festivist), internaţionalist (când se promova în mod oficial internaţionalismul) şi naţionalist (când se promova în mod oficial naţionalismul), melodramatic, nenuanţat, dictatorial (în raport cu cititorul), scriitorul a câştigat totuşi adeziunea entuziastă a tuturor criticilor literari, inclusiv a celor care dezavuau, teoretic, un asemenea mod de a scrie.
ȘTEFAN BORBÉLY. Criticul își exercită solemn spiritul critic. Când renunţă la spiritul critic și rămâne doar solemn, el se transformă dintr-un spadasin într-un soldat decorativ, cu fireturi, dintre aceia pe care îi vedem postaţi în faţa câte unei clădiri oficiale.
DEMOSTENE BOTEZ. Modul său boieresc de-a fi scriitor i-a inspirat respect lui G. Călinescu, care i-a rezervat mai mult de trei pagini în Istoria literaturii de la origini până în prezent (în condiţiile în care pe alţi contemporani i-a prezentat în numai câteva rânduri). După instaurarea comunismului, Demostene Botez s-a înclinat calm, maiestuos în faţa noilor autorităţi, scriind literatură propagandistică fără dramatismul interior − convertit în exaltare − al celor obsedaţi de gândul că se compromit. Avea aerul că rămâne în esenţă el însuşi şi că nu face decât un gest de supunere politicoasă, în stilul unui om educat.
EMIL BOTTA. Principala caracteristică a versurilor din volumele care l-au făcut pe Emil Botta cunoscut − Întunecatul April, 1937 şi Pe-o gură de rai, 1943 − este exuberanţa. Poetul vorbeşte mult despre moarte, însă întreaga lui retorică funebră are o înaripare care transformă până la urmă moartea într-un substantiv cu o rezonanță victorios-teatrală sau chiar într-o interjecţie a bucuriei de a trăi.
NOTĂ. Din dicționarul Scriitori români văzuți din avion, care apare sub formă de serial în Literatura de azi (cea mai bună publicație literară on-line din România), lipsesc mulți scriitori. De ce? Unii pentru că, din avion, nu se văd. Și alții, pentru că i-am omis eu deocamdată, din motive strategice. Îi voi reintroduce în ultima clipă, înainte de a da cartea la tipar.
Desen de Linu
