Alex. Ștefănescu 
MIRCEA BÂRSILĂ. În multe poeme ale sale trecerile de la realitate la suprarealitate se produc pe neaşteptate, ceea ce este de efect. Avionul liric ia brusc înălţime, făcându-i pe cititorii îmbarcaţi în el să ameţească: „Se duce iubita să facă piaţa/ şi când se întoarce nu o mai recunosc de bătrână/ şi până mai schimbăm câteva vorbe/ şenilele ierbii trec peste noi. Numai luna, iubito, o să ne caute/ ca o lanternă, milioane de ani, umbrele printre nori.”
MARKÓ BÉLA. Bărbatul de azi cu barbă şi ochelari, amintind prin figura lui gravă de Kogălniceanu, era în 1980, când l-am întâlnit prima dată, un tânăr senin, îndrăgostit de poezie ca de o femeie. Versurile sale, scrise în maghiară şi traduse în română, surprindeau prin profunzime, într-o perioadă în care era la modă superficialitatea voioasă. Au trecut anii și mi-a fost teamă că pasiunea pentru poezie va dispărea în vârtejul politicii. Dar nu s-a întâmplat aşa. Sonetele din volumul Erotica grădinii apărut în 2010, ca și din cele care au urmat, sunt o dovadă că autorul s-a realizat în timp ca poet, practicând o combinaţie goetheană de reflecţie şi joc, de observare a naturii şi metafizică.
ANAMARIA BELIGAN. Epica din cărțile ei este de obicei complicată şi bine articulată, ca în proza lui William Somerset Maugham. Dar are şi o notă de bizarerie şi de cruzime, amintind de fantasticul gotic cu care a atras atenţia asupra ei englezoaica Daphne du Maurier. Dacă ai fi personaj şi nu om real, ţi-ar fi frică să înnoptezi sub acelaşi acoperiş cu Anamaria Beligan, fiindcă ea ţi-ar putea face tot felul de farse sadice, de genul celor puse la cale de o fetiţă „angelică” din Mai mult ca perfectul subjonctiv. Printre altele, puştoaica îi aplică profesoarei pe spate o mic pancartă pe care scrie „A-ho, a-ho, aţi văzut un cal maro?, şi asta chiar în timpul vizitei la Bucureşti a liderului comunist Janos Kadar, ceea ce duce la arestarea profesoarei de către agenţii Securităţii.
MIHAI BENIUC. Deşi s-a considerat un expert în poezie (a ţinut un curs de „măiestrie artistică” la Şcoala de Literatură şi a publicat în repetate rânduri sfaturi pentru tinerii poeţi), Mihai Beniuc a fost toată viaţa, ca scriitor, un diletant. Aceasta nu înseamnă că ar fi reprezentat, în vreun fel, spiritul popular. Mai curând se poate spune că a imitat într-un mod rudimentar, „după ureche”, poezia cultă.
ANNIE BENTOIU. În cărțile sale de memorii, grupate sub titlul de inspirație eminesciană Timpul ce ni s-a dat, Annie Bentoiu sesizează esenţa comunismului, care este ura învinșilor față de învingători în eterna competiție a vieții. Memorialista nu se limitează la teoretizare; ea povesteşte cum toţi oamenii de valoare cunoscuți de ea au fost hăituiţi numai pentru că erau de valoare. Meritele lor au devenit un blestem, şi pentru ei, şi pentru familiile lor. Annie Bentoiu găseşte ca nimeni altcineva tonul cel potrivit pentru a istorisi această tragedie, dar şi pentru a manifesta o anumită înţelegere, de fiinţă superioară, faţă de toţi frustraţii de pe Pământ, care au lansat comunismul în lume ca pe un cumplit urlet de nemulţumire, urcat din adâncul fiinţei lor neizbutite.
MARTHA BIBESCU. Nu l-a cunoscut numai pe Marcel Proust. Graţie numelui ei ilustru, dar şi unei vocaţii a participării la viaţa mondenă, a pătruns în cercuri inaccesibile altora şi a cunoscut personalităţi care erau sau au devenit ulterior legendare. Regele Carol I al României şi ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, aviatorul Charles Lindbergh şi actorul Charles Chaplin s-au numărat printre cei pe care faimoasa româncă, stabilită… pretutindeni, i-a văzut şi i-a ascultat direct, pentru ca apoi să-i portretizeze în stilul ei deopotrivă elegant şi exuberant.
ADRIANA BITTEL. Citeşte de o viaţă întreagă (de fapt, dinainte de-a se naşte, de mai multe generaţii). Cărţile nu fac parte din existenţa ei, cărţile sunt existenţa ei. Proza pe care o scrie este marcată de experienţa lecturii. Autoarea ştie bine ce înseamnă literatura, astfel încât nu se lansează niciodată în istorisiri lipsite de semnificaţie. Fiecare personaj şi fiecare situaţie, chiar şi insignifiante, se eternizează în rama prozei ei, capătă acea luminiscenţă care deosebeşte arta de realitate.
NOTĂ. Din dicționarul Scriitori români văzuți din avion, care apare sub formă de serial în Literatura de azi (cea mai bună publicație literară on-line din România), lipsesc mulți scriitori. De ce? Unii pentru că, din avion, nu se văd. Și alții, pentru că i-am omis eu deocamdată, din motive strategice. Îi voi reintroduce în ultima clipă, înainte de a da cartea la tipar.
Imagine cover: Desen de Linu
