Încercarea de a aprinde un chibrit ud

ALEXANDRU IVASIUC. Era un om de idei, nu un scriitor. Când se lansa într-o demonstrație, figura sa exprima o mare însufleţire: ochii negri, strălucitori se dilatau în momentele de tensiune intelectuală, având ceva din luminiscenţa ecranelor de afişaj cu care sunt înzestrate calculatoarele electronice. Simţeai că în spatele lor funcţionează miliarde de neuroni, aflaţi într-o perfectă conexiune.

CEZAR IVĂNESCU. Există, în Bărăganul nostru secetos, o plantă plină de spini, Carduus acanthoides, care dă vara la iveală, în mod surprinzător, flori roşii sau mov cu o mireasmă puternică. Exact aşa ni se înfăţişează poezia lui Cezar Ivănescu: din elemente lingvistice austere şi neprietenoase, repetate monoton, poetul face să izbucnească un lirism exotic, răscolitor. Fascinaţia morbidă a morţii şi erotismul cel mai rafinat, trăirea mistică şi galanteria trubadurescă se amestecă până la indistincţie în efluviile acestui lirism.

GHEORGHE IZBĂȘESCU. Se prăbuşesc regimuri politice, cad guverne, se vorbeşte despre o eventuală „moarte a literaturii”, dar Gheorghe Izbăşescu continuă să scrie poezie optzecistă. El seamănă cu un rocker care, la bătrâneţe, cu părul alb și rărit, continuă să poarte plete, blugi şi adidaşi.

EUGEN JEBELEANU. Înainte de a fi moralistul mizantrop şi sarcastic din volume ca Hanibal sau Arma secretă, Eugen Jebeleanu a glorificat, în versuri împiedicate, chinuite, regimul comunist. În 1952 a publicat volumul de versuri În satul lui Sahia, reportaj versificat de mare întindere şi, în acelaşi timp, odă închinată unor imaginare realizări ale noului sistem politic. Alexandru Sahia, scriitorul pro-sovietic de o valoare modestă, mort la 29 de ani, şi supraevaluat post-mortem, în scop propagandistic, este evocat în treacăt în carte. Pelerinajul în satul lui este doar un pretext pentru ridicarea în slăvi a schimbărilor din România.

CLAUDIU KOMARTIN. Încercarea lui Claudiu Komartin de a face poezie seamănă cu încercarea de a aprinde un chibrit ud. Uneori efortul investit are ca rezultat aprinderea norocoasă a unei flăcărui lirice; alteori, cuvintele se sfărâmă şi se împrăştie fără rost.

NICOLAE LABIȘ. A trăit numai douăzeci şi unu de ani, dar a reuşit să modifice conştiinţa epocii lui şi să rămână o amintire obsesivă pentru urmaşi. Într-un interval de timp în care alţii abia învaţă să citească, el s-a instruit rapid – asemenea unui spion care fotografiază febril cu ajutorul blitz-ului teancuri de documente – şi a mai şi compus el însuşi sute de texte, de o mare forţă expresivă.

SORIN LAVRIC. Nimeni nu ştie când a apărut Sorin Lavric în spaţiul culturii române. Parcă există dintotdeauna. Articolele sale pe teme filosofice din România literară şi din alte reviste, cărţile pe care le publică sunt scrise cu atâta francheţe şi ajung atât de firesc la conştiinţa noastră încât ni se par un bun comun şi accesibil tuturor, a cărui absenţă nu ne-o putem imagina. Cine este Sorin Lavric? Este un om paşnic şi discret care trezeşte pasiuni violente. Unii îl admiră cu ardoare. Îi citesc cărţile cu creionul în mână, subliniind anumite pasaje, şi îi decupează articolele din reviste. Alţii îl contestă furibund, exasperaţi de evidenţa talentului său.

CONIȚA LENA. Scrisul Coniţei Lena nu seamănă cu al nimănui, deşi seamănă cu toată literatura română, de la folclor la poezia livrescă din secolul douăzeci: „În oraşul cu sclifos/ nu mă doare nici în os/ dorm ca-n burta mamei mele/ doar sugând la acadele/…/ trec căruţe şiruri şir/ cu hareţi sub coviltir/ traşi de gloabe în delir/ limuzine cu imberbi/ muiereţi cu banii verzi/ curve roze pentru poze/ curve grase unsuroase/ ca în filmele ceţoase”.

E. LOVINESCU. Pe măsura formării sale, E. Lovinescu a înțeles ce plăcere inegalabilă procură devotamentul față de literatură. Criticul matur își estompează prezența tocmai pentru a se putea bucura deplin de inepuizabila, amețitoarea varietate de forme a creației literare. Talentul său literar nu mai este folosit acum pentru satisfacerea măruntei vanități de autor, ci pentru evidențierea valorii artistice a textelor comentate. Literatura este pusă în slujba literaturii. Criticul vrea ca intervenția sa să fie doar o rază de luciditate care mărește, după principiul luminiscenței, strălucirea creației contemporanilor. Rareori un critic a renunțat într-atât la sine pentru a însufleți literatura unei epoci.

DAN LUNGU. Scris cu o siguranță de profesionist, mereu egal cu sine, fiecare roman al lui Dan Lungu  ne inspiră încredere și ne face să sperăm că de la un moment dat se va întâmpla ceva care să dea întregii construcții un sens mai înalt. Dar acel ceva nu se întâmplă.

GEORGE LUCA. Un bărbat cultivat, cu gustul rafinat de miile de cărţi citite, îşi trage pe ochi o şapcă de derbedeu şi priveşte lumea ironic-provocator – acesta este personajul liric care monologhează în poezia lui George Luca. Chiar şi când comentează nu realitatea vulgară de fiecare zi, ci texte literare, poetul o face în acelaşi stil.

NOTĂ. Din dicționarul Scriitori români văzuți din avion, care apare sub formă de serial în Literatura de azi (cea mai bună publicație literară on-line din România), lipsesc mulți scriitori. De ce? Unii pentru că, din avion, nu se văd. Și alții, pentru că i-am omis eu deocamdată, din motive strategice. Îi voi reintroduce în ultima clipă, înainte de a da cartea la tipar.

Desen de Linu.