Ca o statuie într-o piață publică

ION BRAD. Eliberat de obligaţiile de demnitar comunist, care îl făceau rigid şi neidentificabil etnic, Ion Brad se întoarce cu smerenie, în anii senectuţii, scriindu-și memoriile, „printre ardeleni”. El redescoperă ce înseamnă, în esenţă, să fii scriitor: să descrii lumea prin care ai trecut.

NICOLAE BREBAN. Personajul pe care Nicolae Breban îl preferă, îl glorifică şi îl monografiază (uneori ca pe un alter-ego, iar alteori ca pe un model de neatins) este supraomul, omul făcut să învingă. Sugestia vine fără îndoială din Nietzsche, citit de Nicolae Breban cu o admiraţie de autodidact, dar ea „face atingere” cu sugestii oferite de civilizaţia celei de-a doua jumătăţi a secolului douăzeci: dictatorul rezultat din metamorfoza nesupravegheată a unui ins mediocru, conducătorul de sectă religioasă, urmat necondiţionat de adepţi, individul cu însuşiri paranormale, ficţiune a mass-media şi chiar superman-ul, personajul-kitsch din filmele americane. În fiecare roman există câte un asemenea erou, instalat într-o poziţie dominantă, ca o statuie într-o piaţă publică.

MARCEL BRESLAȘU. Performanţele de versificator ale lui Marcel Breslaşu, puse în slujba propagandei comuniste, au ceva hilar. Iată un exemplu extras dintr-un poem în care autorul îi cheamă la întrecerea socialistă pe toţi cetăţenii, indiferent de profesie. Mai exact, el vrea ca la întrecerea socialistă din industrie şi agricultură să participe şi poeţii: „Tovarăşi cu ciocanele,/ Tovarăşi cu secerea,/ Tovarăşi cu creioanele/ Începe întrecerea!” Merită să învăţăm pe de rost aceste versuri, ca să le spunem la câte o petrecere, pentru a înveseli asistenţa.

ANDREI BREZIANU. Studii de literatură comparată, reflecţii provocate de descoperiri făcute în cursul unor călătorii, comentarii pe marginea unor texte vechi, reacţii la diverse curente de idei din cultura contemporană – acesta este zig-zag-ul gândirii mereu exploratoare a lui Andrei Brezianu. Departe de a fi un turist cultural specializat în entuziasmul interjecţional, autorul priveşte critic noutăţile din domeniul culturii, chiar şi pe cele care au milioane de adepţi, cum este preferinţa de dată recentă (multiculturalistă) pentru „folclorul eschimoşilor, creaţiile orale ale amerindienilor sau afro-americanilor şi altele asemenea lor”.

EMIL BRUMARU. Niciun alt poet de azi nu are farmecul lui Emil Brumaru. În stiloul lui nu se găseşte cerneală, ci parfum franţuzesc. Nu este vorba, nici pe departe, de calofilie. Poetul se înfurie adesea, face aprecieri pline de cruzime la adresa unor contemporani, foloseşte în public cuvinte licenţioase, dintre acelea interzise minorilor. Dar în orice situaţie are graţie. Te face să te gândeşti la o prinţesă furioasă (sau la un personaj feminin din propria lui poezie: „Glycera are vergi cu care bate/ nervoasă, portocalele prea dulci…”).

FLORICA BUD. Un talent indiscutabil, greu de omologat din cauza amatorismului. Cărțile Floricăi Bud, de poezie, de proză sau de orice altceva, scrise într-un stil alert şi fantezist, îl fac pe cititor să se simtă un bărbat greoi luat la dans de o fată exuberantă. Autoarea îşi valorifică inteligent volubilitatea feminină, născocind într-un ritm ameţitor noi şi noi istorii, în toate registrele narative, realist, suprarealist, satiric, parabolic, ludic, parodic.

ION BUDAI-DELEANU. Despre Ion Budai-Deleanu toată lumea ştie, cu excepţia elevilor care au căzut la bacalaureat, că a scris Ţiganiada. În realitate, este vorba de mult mai mult de atât şi anume de un spirit enciclopedic, de anvergura lui Dimitrie Cantemir. Acum două sute de ani, cu mult înainte de a se naşte Eminescu, a creat o operă complexă, cuprinzând nu numai versuri, ci şi studii lingvistice, lucrări istorice şi traduceri. Numele său nu poate să lipsească de pe o eventuală listă a intelectualilor de elită din Europa de la sfârşitul secolului 18 şi începutul secolului 19.

AURELIU BUSUIOC. Prin cărțile sale de poezie și proză, Aureliu Busuioc (1928−2012) contrazice imaginea consacrată a scriitorului basarabean. Nu este patriarhal, ci monden, nu este patetic, ci ironic. (Și ca personaj se remarca imediat, în orice grup s-ar fi aflat, pe străzile din Chișinău. Înalt şi masiv, cu părul negru uşor cârlionţat, cu sprâncene groase, desenate decis, cu un cap de împărat roman, aducea aminte de Toma Caragiu. Avea, ca şi el, o voce melodios-bărbătească şi domina, prin inteligenţa sa efervescentă şi umorul demistificator, pe cei aflaţi în jurul lui.)

NOTĂ. Din dicționarul Scriitori români văzuți din avion, care apare sub formă de serial în Literatura de azi (cea mai bună publicație literară on-line din România), lipsesc mulți scriitori. De ce? Unii pentru că, din avion, nu se văd. Și alții, pentru că i-am omis eu deocamdată, din motive strategice. Îi voi reintroduce în ultima clipă, înainte de a da cartea la tipar.

Desen de Linu.