Mariana Marin 
Nu vă enervați, nu are rost!
În Statele Unite ale Americii, pentru profesorii care au o vechime in muncă mai mare de 20 de ani, în cazul în care sunt invitați in instanța de judecată, mărturiile lor nu sunt luate in calcul. De ce?
Probabil, după 20 de ani nu pot fi crezuți! Un profesor modern trebuie să ia in calcul de la bun început acest risc de a avea probleme cu sistemul nervos.
Nervii nu se restabilesc. Teoretic o știu cu toții, dar atunci când apare un conflict, nu știi cum să faci față.
Cel mai adesea, situațiile cu nervi sunt cele când elevii nu ascultă, nu învață destul de rapid sau nu fac ceea ce vrea profesorul. Nu este un motiv pentru a fi stresați.
Ieșirea din situație este empatia. În primul rând, încercăm să descoperim sursa neascultării sau a ceea ce ne-a provocat, apoi adunăm multă răbdare și încercăm să lăsăm unele lucruri să decurgă de la sine.
Timpul deseori tratează!
Când intru în sala de clasă
Îmi controlez emoțiile şi propriul stres.
Arăt afecțiunea mea pentru elevi.
Sunt empatică. Văd lucrurile din punctul de vedere al elevilor.
Mă motivez mereu pozitiv.
Am grijă de aspectul vestimentar şi de felul cum arăt.
Bijuteriile sunt obligatorii! Sunt elemente de captare a atenției.
Spun glume pentru a capta mereu atenţia.
Zâmbesc des şi îi rog pe elevi să facă acest lucru.
Îmi schimb opinia, dacă identific alte soluţii mai bune.
Apelez mereu la calitățile mele bune. Şi ştiu că am calităţi bune, multe!
În general, eu sunt mulțumită de viața mea.
Elevii mei trebuie să vadă că sunt fericită!
Viața este frumoasă!
Nu uitați de „airbag”!
Elevi, părinți, șefi, colegi…
Lucrăm cu oamenii și este posibil ca într-o zi, pe neașteptate, să te trezești cu cineva nemulțumit de tine, de cum gândești sau acționezi. Cât ai clipi, escaladează conflictul, dacă nu ești persuasiv, dacă nu știi să-ți controlezi emoțiile.
Un părinte a venit foarte nervos la școală, fiind nemulțumit de o notă a fiicei sale, care era mai mică decât a altui elev. I-am ascultat atentă discursul, care semăna mai mult cu o ploaie torențială de cuvinte.
Eram foarte atentă la cele expuse, dar, pentru echilibru, încercam să-mi amintesc lista de cumpărături necesare pentru săptămâna curentă. A fost necesar să-mi stăpânesc emoțiile, să diminuez impactul și să nu generez scandal.
Incredibil, dar datorită listei mele, am reușit să am o față foarte serioasă, am reușit să-mi țin în frâu emoțiile și să ascult până la sfârșit părintele.
Pe atunci, nu știam că am aplicat o tehnică de autocontrol cu acea pernă de salvare, airbag, cum spun automobiliștii, descrisă la I. O. Pânișoară ca o tehnică de persuasiune.
În final, i-am propus să ia loc la catedră și să discutăm despre cum a evoluat fiica în acest an școlar. Am întrebat-o de ce este mandră. Împreună, am identificat momentele pe care trebuie să le ameliorăm. Ne-am pus și termene. Am asigurat părintele că suntem parteneri, că fiica dumisale este și a mea elevă și că am aceeași atitudine de îngrijorare, atunci când ceva nu reușește și că această notă mi-o asum cu responsabilitate.
Am stabilit împreună cat de important este să te compari cu tine însăți, cu ce ai reușit ieri și cu ce poți face azi. Și că nu este corect să te compari cu cineva, fiecare are propriul traseu de dezvoltare. După finalizarea discuției, și-a cerut scuze pentru tonul ridicat al vocii și a acceptat sfaturile mele.
Iată cum perna de salvare m-a ajutat să calmez un părinte.
Probabil, secretul este să știm a asculta omul și să fim empatici cu el.
(fragment din cartea „Școala fără Profesor?…”, autor Mariana Marin. Chişinău: Învăţătorul Modern, 2016)
