Daniel Samuel PetrilăSamudaripen (în traducere literală: „uciderea tuturor”) este termenul din limba rromani care desemnează Holocaustul rromilor. Se mai numește Porrajmos [citit: poraimos].
Atât rromii, cât și evreii sau alte rase „impure”, au fost victimele genocidului german din cel de-al Doilea Război Mondial. Ideea purității și superiorității rasei ariene, în acest caz vorbind despre superioritatea rasei germane, a prins un contur tot mai clar, iar aceste idei au fost teoretizate și puse în aplicare de Adolf Hitler (cel despre care a auzit foarte multă lume), liderul național-socialismului german.
Dacă citim despre istoria popoarelor germanice, vom afla că acestea s-au constituit între anii 1200 -1000 Î.H., între sudul Suediei, Peninsula Iutlanda şi teritoriul Germaniei sudice, cuprins între gurile fluviilor Wesser şi Oder. Unii germani își vor însuşi denumirea de „ arieni”, considerându-se o „rasă superioară”.
Despre istoria minorităților naționale nu aflăm foarte multe lucruri din manualele școlare. Uneori, se întâmplă ca astfel de problematici să nu fie abordate deloc sau, acolo unde sunt abordate, să nu fie abordate serios, ci superficial și fragmentar. Țin minte că o asociație oarecare a derulat o campanie despre Holocaust în liceul în care am studiat. Au fost montate niște panouri cu imagini și texte privind al Doilea Război Mondial, prin care erau descrise crimele împotriva evreilor. Inițiativa a fost foarte bună, fiindcă am fost mereu de-acord cu promovarea identităților din punct de vedere istoric – și nu numai. Minusurile acestei campanii au constat în faptul că informațiile oferite de ei se rezumau la populația de origine evreiască. Despre rromi, homosexuali și alte categorii sociale – sau etnice – nu am aflat nimic. Nu m-a deranjat deloc această campanie. Din contră, m-am bucurat că problema era pusă în discuție altfel decât o făceau manualele sau unii profesori de istorie. Aduceau în plus date istorice, statistici, imagini și mărturii. M-a deranjat indiferența care cucerește, cu pași mărunți, teritoriile intelectuale ale unor persoane. Nu ar fi readus la viață niciun rrom, dar ar fi îmbunătățit calitatea dialogului intercultural (aici vorbind despre dialogul cultural dintre români și rromi), capitol la care avem de lucrat cu toții: rromii, românii și statul român, ONG-urile sau alte instituții, uniunile interstatale paneuropene, structurile mondiale etc.
Ciocnirile dintre populații (răscoale, acte de terorism, războaie etc.), unele soldate cu pierderi de vieți omenești, apar – cu precădere – în contextul societăților multietnice, multiconfesionale ș.a. Rareori putem să anticipăm ceea ce va urma, fiindcă suntem puși în situația de a nu ști cum se vor defini acestea în viitorul imediat. Cred că soluțiile ar trebui tratate în modul cel mai serios de către umanitate.
[sursa foto: howmanypeopledied.net]
Nu sunt sociolog, nici istoric, dar părerea mea este că genocidul își are punctul de plecare într-o idee, idee care se va naște pe baza unor experiențe anterioare sau a altor factori (externi sau interni). Nu mi-am propus să-l iau pe Hitler ca unic subiect de discuție, fiindcă astfel de idei le putem avea fiecare dintre noi, indiferent de categoria socială, etnică, religioasă etc. din care facem parte. Raționalitatea și toleranța le împiedică, din fericire, să se dezvolte. Au acestea legătură cu natura umană? Există un sâmbure cauzator de nenorociri în fiecare dintre noi? Și de noi depinde dezvoltarea acestuia? Dacă da, cât anume?
Iată ce mărturisește Adolf Hitler într-un fragment din Lupta mea, la care merită să ne îndreptăm toată atenția. Nu voi comenta nimic cu privire la fragmentul de față, fiindcă acesta spune mai multe decât aș putea încerca eu să-l explic: „Numai pe la paisprezece sau cincisprezece ani m-am ciocnit frecvent de cuvântul evreu, mai ales când se discuta politică. Aceste vorbe îmi inspirau o uşoară aversiune şi nu mă puteam abţine să încerc un sentiment dezagreabil, care stârnea, când eram de faţă, certuri pe teme religioase.”
Când vorbesc despre genocidul împotriva rromilor din timpul regimului antonescian, nu pot să trec cu vederea faptul că, între 1894-1896, respectiv 1915-1916, a avut loc genocidul religios armean (cunoscut și ca Holocaustul armenilor, Masacrul armenilor), referindu-se la două evenimente distincte, dar cu strânsă legătură între ele: primul este campania condusă de Sultanul Abdul-Hamid II între 1894-1896, iar a doua este deportarea și eliminarea armenilor de către guvernul „Junilor turci” între anii 1915-1916. Astăzi, armenii și țările care au recunoscut acest genocid comemorează Holocaustul armenilor (se estimează că între 1915-1916 au fost omorâți mai bine de 2 milioane de armeni).
[sursa foto: armeniapedia.org]
Nu vom readuce la viață niciun armean odată cu această zi de comemorare a victimelor „Marelui rău” (cum i se mai spune) – rememorare subconștientă și colectivă -, dar vom îmbunătăți calitatea dialogului intercultural care va avea loc în prezent și viitor, pentru ca astfel de anormalități să nu mai aibă loc, fiindcă „lumea ar trebui să evolueze către raționalitate și toleranță”, ne spunea un profesor de literatură.
Cine va plăti? Cine își va cere iertare? Cine va ierta?
[sursa foto: worldwithoutgenocide.org]
Nu pot să fiu foarte vocal, fiindcă durerea pe care o resimțim în anumite momente ne împiedică să fim judecătorii desăvârșiți ai acestor „păcate”. Nu mă interesează nici să le cer vinovaților să repare aceste greșeli enorme, fiindcă vinovații au murit și ei. Un lucru îmi doresc să-l facem ca societate (evoluată!): să nu mai repetăm aceste masacre (puțin spus) care ne împing, cu o forță centrifugă, înapoi în preistorie.
