Rasiștii și mâncarea lor

Provin dintr-o zonă a României în care aproape totul este fain. Oamenii, clădirile, străzile pavate grijuliu sau cele lăturalnice și noroioase, o carte scrisă de un scriitor renumit sau o carte din mica bibliotecă a școlii în care am învățat opt ani – o carte fără coperta întâi -, un film proaspăt căsătorit cu sclipirea ochilor noștri – în timp ce-l povestim unui prieten, însă câinii străzii urlă mai tare decât o facem noi, entuziasmați de scenele care ne-au făcut să transpirăm abundent -, o poantă cu un nu știu care om politic, o schemă din fotbal, o „cujmă” agățată în cuiul din peretele decorat în stil de secol XX. România mea e faină, cu oamenii ei copii și maturi, cu eroii ei vechi sau contemporani, cu munții și lacurile ei, cu palatele și casele ei, cu minoritățile ei. Exact! La ele am vrut să ajung, dar se știe că lucrurile mai complicate sau cele mai puțin complicate au nevoie de o introducere.

Consider că minoritățile României trebuie să aparțină României, fiind foarte importante pentru dezvoltarea acesteia. De altfel, România poate fi privită ca un portaltoi pe care este așezată câte o cultură venită „de peste mări și țări”. Orice minoritate înglobează o parte semnificativă de fenomene și practici culturale moștenite din țara de origine, dar din momentul în care rromii, maghiarii, evreii sau alte etnii s-au așezat în acest spațiu românesc, au pierdut contactul cu țara de origine și, implicit, și-au întrerupt dezvoltarea lor firească din spațiul de proveniență. Minoritățile din România își sporesc în prezent sursele de dezvoltare, căci împrumută elemente culturale și din cultura română, prin interferențele succesive care au loc între aceste etnii, iar dezvoltarea culturilor minorităților depinde, într-o mare măsură, și de structura sau ritmul de dezvoltare a culturii autohtone.

Ce e interesant de observat și mișto, este că noi, rromii, iubim mai mult România decât India, țara noastră, țara obârșiei neamului nostru. India a rămas o mamă aproape părăsită din punct de vedere cultural. Ne-a mai rămas limba, element de cultură transmis pe cale orală timp de multe secole. Câți dintre voi știu că rromii sunt indieni la origine și că au venit aici cu circa șapte secole în urmă?

Nu știu ce anume îi împiedică pe unii oameni să-i vadă pe rromi aproximativ cum sunt în realitate. Bine, poate știu, dar nu vreau să-i supăr deocamdată. Mai mult, se întâmplă de multe ori să-mi pun această întrebare, atacat temporar de stări de ură identitară: Ce, țiganu’ nu poate fi ca omu’?

Eu nu vreau să gândesc ca o mașinărie programată, cum fac o grămadă de oameni când vine vorba de persoane aparținând unei minorități lingvistice, religioase, sexuale, de gen etc. sau chiar etniei mele. Să-i judec eu pe acești oameni? Nicidecum. Eminescu să-i judece… Să-i judece cei care, cu penița lor, n-au scris niciodată vreun cuvânt urât despre noi.

Mașinăriile programate sunt leneșe, iar mie îmi displac oamenii leneși. Dacă nu sunt programate să facă ceva, ele își risipesc timpul stând. Cred că mereu i-am displăcut pe cei leneși. Știu că am și întâlnit mulți în viața mea… De ce zic leneși? Păi, uite… pentru că ăstora le plac conservele – mâncare din două mișcări, neică! S-o tot înghiți… Nu se mai chinuie omu’ să o gătească, ci o ia „de-a gata” dintr-un Mega Image de cartier, iar lanțul acesta comercial… nu e un simplu lanț comercial, ci e social, un lanț construit din verigi preconceptuale – care, din păcate, va fi purtat la gât cu bucurie și de generațiile următoare. Vreau să le spuneți leneșilor mei, atunci când vă veți întâlniți cu ei, următoarele cuvinte: Prepară-ți mâncarea, rasistule, apoi mănânc-o, mănânc-o pe săturate. N-ar fi rău să-ți iei de mânuță și copilașii, ori prietenii, să-i înveți niște reguli culinare – mintea sănătoasă se cultivă și cu o hrană sănătoasă! Ai de gând să înghiți aceeași mâncare stricată până la nesfârșit?