Cu moartea-n ochi (V)

Șatrele se reîntorc acasă…

„- Germanii au pierdut războiul și deportații vor fi liberi. Se vor întoarce toți în țările lor, de unde i-au ridicat” îi spuse Lubei Polenskaia, o rusoaică bătrână. Speranța reînvie printre oameni – un fir de iarbă într-un pământ al morții.

23 august 1944 este data în care armata română și cea rusă întorc armele împotriva Germaniei naziste. După multe luni în care spaima era întâlnită la tot pasul, în fiecare bordei, la fiecare zgomot de pași, șatrele își recăpătaseră treptat încrederea, libertatea, speranța. Deși pericolul nazist aproape că a dispărut complet, supraviețuitorii vor avea de înfruntat o iarnă grea pe un drum de câteva sute de kilometri înapoi spre România. O parte însemnată dintre supraviețuitori, în special copii și bătrâni, se bucură de libertate pentru puțin timp – câteva ore sau zile. Frigul nu i-a cruțat decât pe cei mai puternici:

„Au mers mult în ziua aceea, toți erau obosiți și îi dureau picioarele. Au intrat într-o cotitură de drum și Luba auzi un văietat de copil mic, sub o mogâldeață de zăpadă. Trase bine cu urechea și auzi deslușit un plâns de copil mic.

– Doamne, ce aud urechile mele?

Se apropiară de mogâldeață și Luba dădu zăpada la o parte. Spre mirarea ei, a văzut că copilul era înfășat cu șorțul ei roșu cu floricele galbene. Luba făcu ochiii mari și strigă disperată:

– Asta e cățeaua de Roca, mama ta, bărbate!”

Se pare că și micuțul Vali făcea parte din categoria celor puternici. Tatăl său nu l-a primit cu bucurie la naștere, bunica paternă l-a abandonat în zăpadă, dar a fost salvat de la moarte de către mama sa, Luba. Scriitorul de mai târziu, Valerică Stănescu, relatează – în capitolul intitulat „Vremuri noi” (care este și capitolul final al romanului „Cu moartea-n ochi”) – întâmplări din viața personală de după revenirea familiei sale în România, dintr-o perspectivă narativă subiectivă, homodiegetică, specifică prozei memorialistice. Acesta a făcut parte dintr-o familie de căldărari nomazi, care trăiau exclusiv în spiritul culturii rrome, respectând legile și tradițiile. Fiind nomazi, erau nevoiți să își schimbe locația destul de des, lucru care nu l-a împiedicat pe Vali să-și urmeze visul:

„- Mă numesc Vali Stănescu, sunt elev în clasa întâi, sunt cu cortul în comuna Budele și am venit să învăț carte aici cât stau cu cortul. Și când plec din comuna dumneavoastră îmi dați o adeverință cu notele bune sau rele și câte zie am stat la școala dumneavoastră.” (Așa făcea de fiecare dată când se „mutau” într-un sat nou. Ba mai mult, avea și rezultate excepționale!)

Deși nu este un autor prolific, Valerică Stănescu este un important scriitor rrom, prin principala temă pe care acesta o abordează în cele 2 romane ale sale – lupta tradiționalismului cu modernismul -, considerând că cel dintâi va trebui depășit: „Eram convins că părinții mei mă iubeau și țineau la mine, și toată șatra era de partea mea, dar iubirea lor era fără nici un fel de bine pentru viitorul meu; ei mă îndemnau la viața lor amărâtă, la gândirea lor oarbă, care, mai devreme sau mai târziu, se răzbuna tot pe ei.”

Acesta și-a dorit mereu să fie un liant între cultura tradiționalistă, patriarhală și închisă, și cultura modernistă, vizionară: „Bulibașa cu Luba văzură că nu-l mai ascultă șatra, înhămară caii la căruță și plecară cu cortul lor. Colindară sate cunoscute și necunoscute, părăsind șatra, dar nu și-au părăsit Legea. Vali, în schimb, în toată viața sa și a familiei sale, a împletit tradiția cu modernitatea”, scrie Valerică Stănescu – ca un fel de epilog.

Sfârșit…

(sursa foto: infobraila.ro)