Stelian ȚurleaCrimă la Torino – 25
Cred că afară, în stradă, au sunat nişte sirene, o maşină de poliţie mai întâi, apoi o ambulanţă, destul de aproape, dar au încetat înainte să mă trezesc de-a binelea, am căzut din nou în somn, abia se luminase de ziuă. Apoi am auzit zgomote în casă, voci necunoscute, m-am abţinut cu greu să nu-i strig lui Roberto să le spună să înceteze dracului, lumea mai doarme încă. Chiar nu-mi dădeam seama ce să fie, primul gând a fost că Nicodim s-a îmbătat ca un porc şi-i arde de glume proaste, acum c-a pus în cui concursul sau că şi-a chemat cine ştie ce cheflii ca el, deşi are în continuare interdicţie să invite pe careva în vilă sau a pus-o pe curviştina aia de Lucia să cheme cine ştie ce hăndrălăi cu care să aţâţe ei cheful şi când îmbrăcasem halatul să mă duc să fac scandal şi să-i bag în aia mamii lor, am auzit ciocănituri în uşă, puternice, violente, insistente.
Am deschis şi-am dat nas în nas c-un poliţist tinerel,
scusatemi, signora,
am rămas mască.
I-am răspuns pe limba lui. A continuat cu un debit infernal să-mi spună că trebuie să mă îmbrac şi să merg cu ei, eram ameţită de somn, nu-nţelegeam mai nimic, îmi venea să-l iau la palme,
eşti nebun, domnule, ce-ţi veni la ora asta?
signor Robotan e mort.
M-am blocat, cred că m-am trezit brusc, dar nu pe de-a-ntregul, am început să mă îmbrac mecanic, cu ce nimeream, mi-am trecut peria prin păr înainte să mi-l leg la spate şi mi-am întins o peliculă de roşu pe buze, după ce m-am stropit pe faţă cu o mână de apă, sigur arătam ca dracu, tânărul poliţist aştepta în uşă şi începuse să fie nerăbdător.
Am ieşit şi am dat nas în nas cu George, care fusese la fel trezit din somn,
ce se petrece? m-a întrebat,
tu să-mi spui.
I-am urmat pe cei doi poliţişti în hol,
trebuie să mergem la comisariat, spuneau,
de ce? am întrebat noi într-un cor,
ăsta-i ordinul,
de ce? am insistat noi, dar n-am mai primit răspuns şi ne era limpede că e bine să ne ducem de bunăvoie, dacă nu vrem să ne pună cătuşele şi când urcam în maşină l-am zărit pe majordom,
cheamă-l pe Nolte! i-am strigat, e sigur vreo încurcătură italienească,
mai târziu, signora, mai târziu, mi-a strigat el, ştiţi că n-are telefon.
N-avea rost să insistăm pe drum să aflăm de ce ne duc la chestură, dar ni s-a spus acolo din primul moment. Se tot scuzau, ştim că sunteţi oaspeţi de seamă, dar astea-s regulile, trebuiau să afle de la noi ce se întâmplase cu Robotan,
ce se întâmplase? am strigat din nou în cor.
A murit, ne-au spus, şi signorita Lucia declară că s-a certat cu dumneavoastră înainte.
Cu noi? am strigat din nou.
Curviştina dracului! nu m-am putut abţine să gândesc.
Nu ne-am certat, a spus George,
am avut doar o discuţie despre concurs, am adăugat şi eu.
Signorina Lucia a declarat că signor Robotan s-a certat cu dumneavoastră cumplit,
e o minciună! A venit doar să ne spună că renunţă la concurs, să ne descurcăm singuri,
şi după ceartă, mai spunea, i s-a făcut rău, din ce în ce mai rău, şi până să cheme un doctor, i-a stat inima.
Aiurea! am fost pe cale să strig, s-a futut cu el până i-a crăpat inima şi-acum dă din colţ în colţ, dar am zis altceva,
chiar dacă s-ar fi certat cu noi, Dumnezeu să-l ierte, care-i vina noastră c-a murit?
Nu vrem altceva, a spus comisarul, nu se prezentase sau nu-i reţinusem numele, decât o declaraţie despre ce s-a întâmplat.
Şi nu ne-o puteaţi cere la vilă?
N-au răspuns. Erau doi în faţa noastră, unul punea întrebările, cât se poate de politicos, celălalt nota, cu o lentoare exasperantă. Cred c-a pus o sută de întrebări, le repeta, revenea asupra lor, cu zâmbetul pe buze, doar, doar ne-om încurca, dădeau din cap aprobator la fiecare răspuns, voiau să ştie istoria fiecăruia, ce-am scris, cât am scris, cum ne înţelegeam între noi, cum am nimerit la Torino,
vreţi un roman despre noi sau o declaraţie despre discuţia de aseară? a izbucnit George,
vrem să înţelegem ce s-a întâmplat,
şi credeţi că asta are vreo legătură cu relaţiile dintre noi ca scriitori în ţară?
orice e posibil, i-a răspuns,
şi George cred că a înţeles în sfârşit că suntem la mâna acestei metode învechite de anchetă, dar înţelesesem şi că bieţii de ei anchetau pentru prima oară nişte scriitori, nu ştiau cum să se poarte, dar erau şi foarte curioşi cum gândeşte unul care scrie cărţi, altfel n-ar fi avut rost toată discuţia care a urmat.
Parcă am fi într-un roman poliţist! m-am trezit eu spunând.
Le-au sclipit ochii.
Roman poliţist? au întrebat amândoi.
Păi, asta scriem, de asta suntem la Torino!
Parcă uitaseră de ce ajunsesem la chestură, au vrut să le spunem ce scriem, cum se cheamă romanele noastre, dacă e voie şi suntem dispuşi să relatăm despre ce era vorba, erau la curent cu concursul, poliţiştii sunt informaţi ca toată lumea, chiar dacă se spune că sunt bătuţi în cap,
şi la voi? nu s-a putut abţine George, dar i-a câştigat pe loc încrederea comisarului,
şi la noi, a admis acesta.
A fost o nebunie cu fata asta Grapponi, a zis după clipe de gândire, ne-a dat pe toţi peste cap, Nolte a trebuit să se retragă.
Nu i-am spus că-l ştim pe Nolte, nici el n-a vorbit mai mult despre anchetă. S-a-ntors la romanele poliţiste, voia să ştie cum e să scrii un roman poliţist, era citit, i-a amintit pe Marlowe, ăsta îi plăcea cel mai mult, dar şi pe detectivii mai noi, Hole, De Gier, John Rebus, Davenport, Adamsberg, Hanne Wilhelmsen, Bergman, Guido Brunetti, Montalbano, Grazia Negro, înşira nume de care nici n-am auzit, cu rezonanţă italienească, sigur detectivi din romanele care-i plăcuseră. Îl uitaseră pe Robotan.
Dumneata chiar ai citit romane poliţiste! i-am spus, admirându-l pe bune.
S-a foit în scaun, copleşit de plăcere.
Dacă aveam talent, am fi scris şi noi, n-a răbdat să spună cel care trebuia să scrie şi uitase s-o facă de mai bine de-o oră. La câte vedem în poliţie, crime, violuri, şantaje, am avea subiecte pentru o viaţă!
Semnaţi aici, a zis într-un târziu comisarul, aducându-şi aminte de ce eram acolo. În clipa aia deschidea uşa şi intra nervos Giovanni Nolte, Roberto dăduse în sfârşit de el. Cei doi s-au ridicat brusc în picioare. Respect, ce naiba!
Nu trebuia să-i aduceţi aici, a spus Nolte. Eu răspund de ei.
Nu ne-a spus nimeni.
O să vă frece ridichea chestorul, de n-o să vă vedeţi! Vă luaţi după prostiile unei smintite de muieruşcă?
Signorita Lucia e martor.
Şi ea de ce nu e aici? Hai, daţi-le drumul, îi duc eu înapoi.
Pe drum, Giovanni Nolte nu ştia cum să-şi mai ceară scuze pentru gafa colegilor lui.
Stai liniştit, omule, nu s-a-ntâmplat nimic rău, doar o încurcătură.
Poate nu vă plângeţi Nababului…
Dacă vrei să n-o facem, n-o facem.
Ar fi grozav.
Şi cu Robotan ce s-a-ntâmplat?
Probabil un infarct. Îi fac acum o autopsie. Merg eu să recuperez manuscrisul.
Uitasem să-i spunem că Veteranul se retrăsese din concurs.
(din romanul „Crimă la Torino”, Crime Scene Press, 2014)
