Revelion de una singură

Cincizeci de ani – 7

Acum ajunsesem să petrec primul revelion departe de casă, nu era bine că mă gândeam numai la lucruri care mă întristează, în loc să ascult pur şi simplu muzica difuzorului, habar n-aveam ce era, de-abia-mi făcusem o brumă de cultură muzicală, de-abia deosebeam o simfonie de un concert, important era că-mi plăceau.

M-am străduit să mă las purtată de muzică, să mă gândesc la altceva. Mă închipuiam într-o bluză albă cu guler înalt şi scrobit, fustă lungă neagră sau vişinie, strânsă în talie, ciorapi de mătase fără dungă, cum începuseră să se poarte, tare mi-aş fi dorit, erau prea scumpi, nu-mi cumpărasem decât o singură pereche, pantofi cu nasturi de sidef, părul strâns într-un coc înalt sau pieptănat scurt şi umflat să-mi încadreze faţa până în dreptul bărbiei şi în jurul meu, în jurul meu… băieţi şi fete ca şi mine dansau, habar n-aveam să dansez, nu mă învăţase nimeni, dar îmi închipuiam că ştiu şi în decorul pe care mi-l imaginam, în care nu vedeam decât culorile şi nişte figuri neclare, dar auzeam teribil de bine sunetele, mă învârteam şi mă simţeam fericită, strângeam pleoapele să nu revin în camera de cămin studenţesc şi aş fi vrut să nu se mai sfârşească noaptea.

Dar tot am fost nevoită să mă smulg închipuirii.

Atâta bragă băusem că simţeam cum îmi bolboroseşte în burtă, noroc că nu mă durea, m-am vârât sub pătură, se făcuse cam frig şi tocmai atunci la difuzor o voce spunea că se apropia noul an 1956 şi făcea urări, nu-mi venea să mă dau jos să merg să opresc difuzorul, m-am străduit să adorm fără să-l aud şi fără să plâng, zicându-mi întruna, de parcă aş fi numărat oi, la mulţi ani, Elvira, la mulţi ani, Elvira, la mulţi ani elvira, la-mulţi-ani-elvira, lamulţianielvira…

(din romanul ”Cincizeci de ani”, Editura Tritonic, 2013)

(sursa foto: weheartit.com)