Pregătiri de nuntă

În absența tatălui – 26

Abia începusem şcoala din nou şi în camera în care fusese împuşcat tânărul securist s-a mutat o familie de ceferişti, când mă-ntorceam de la şcoală, i-am găsit descărcând câteva lucruri dintr-un camion, până seara le-au înghesuit înăuntru şi n-au mai ieşit de-acolo până a doua zi, de parcă le-ar fi fost frică, nu se auzea niciun zgomot, n-aveau aparat de radio, dar nici măcar nu vorbeau, sau poate o făceau în şoaptă, dar cred că mai curând erau rupţi de oboseală, s-au trântit pe pat şi-au adormit.

A doua zi dimineaţa, înainte să plec la şcoală, l-am auzit pe tânărul nostru vecin ciocănind la uşa antreului, i-a deschis mama,

apartamentul ăsta n-are baie, a-ntrebat tânărul,

e o sigură baie în apartamentul din faţă, noi avem closetul în curte şi ne spălăm cum putem, în albie,

bărbatul a dat doar din cap şi s-a retras de-a-ndărătelea şi abia după aceea l-am auzit prin perete vorbind ceva cu soţia lui, dar nu-nţelegeam nimic, mama îmi comunica în acelaşi timp care-i programul zilei.

Mama îi spusese adevărul, de-asta nici nu se-nghesuia careva să se mute cu noi în casă, n-aveam baie, closetul era în spatele curţii, cele mai multe case de pe stradă erau la fel, noaptea făceam pipi într-o găleată lăsată special pe hol, dimineaţa o golea mama în closet, tot pe hol ţinea şi albia de rufe pe care o aducea în antreu la două zile, încălzea apă pe plită, ne cerea să ne dezbrăcăm la piele, mie mi-era ruşine după ce mă făcusem mai mare,

hai, lasă prostiile, doar eu te-am făcut şi te ştiu de când erai cât o mână, zicea ea,

ne băgam pe rând în albie, să ne frece bine cu o cârpă şi săpun, îmbrăcam pe urmă pijamalele şi alergam în pat, iarna era de-a dreptul minunat, ne opream din chirăit doar când apărea şi ea să se culce, sau uneori îmi trăgeam plapuma până la bărbie şi ascultam o piesă de teatru radiofonic după care eram nebun.

Noii noştri vecini aveau un program tare ciudat, câteva zile nu-i vedeam plecând nicăieri, nu la serviciu, pe urmă dispărea el de dimineaţă până seara, apoi dispărea ea de dimineaţă până seara, când se întorceau, erau nervoşi, trânteau lucrurile, strigau unul la celălalt, îşi cumpăraseră un aparat de radio care urla mai tot timpul, eram convins că făceau asta ca să acopere ce-şi spuneau unul altuia, mama i-a rugat să facă mai puţin zgomot, atât le-a trebuit, femeia i-a zis cum îşi permite şi s-a retras îmbufnată în camera lor şi pe urmă îi auzeam cum înjură ca la mama cortului, sunt convins că pe mama o-njurau şi radioul a-nceput să răsune şi mai tare şi a tot răsunat aşa până dimineaţa, de parcă ei n-ar fi avut urechi să li se spargă. Pe urmă, tot femeia i-a spus mamei să nu-şi mai lase în hol împuţiciunea de găleată cu pişat pe timpul nopţii, că dau peste ea când se întorc târziu şi li se-ntorc maţele pe dos, mama n-a zis nimic, acuma lăsa noaptea găleata în antreu,

dar găleata lor de ce stă pe hol, am întrebat eu nedumerit,

nu te priveşte, a spus mama şi-am înţeles că n-are rost să insist.

Şi la câteva zile au pornit pregătirile pentru nuntă, dar la început nu ştiam c-o să fie o nuntă, doar am văzut cum au deschis de câteva ori poarta curţii din spate să descarce dintr-un camion care duduia şi pufăia în stradă vreo cinci mese lungi cum erau cele de la cârciuma de lângă piaţa Sfântu Anton, şi bănci lungi tot din lemn, înnegrite şi lustruite, pe care le-au aşezat una peste alta, şi cu un alt transport au adus mai multe scaune din lemn şi placaj şi două lăzi ca de zestre, cu lacăte cât un măr de mari, pe care de-abia le cărau nişte flăcăi care hăhăiau tot timpul, că au reuşit să scoată lumea din case, şi din lăzi abia înainte să înceapă petrecerea am văzut că au scos farfurii şi pahare, nu i-am întrebat nimic nici eu, nici mama, dar bătrânul care locuia în apartamentul din faţă, unde era şi baia, şi despre care auzisem de la mama că dorise să cumpere toată casa şi că era sigură că într-o zi chiar o să reuşească, şi ar fi bine să nu-l supărăm, să nu ne trezim în stradă, n-a răbdat să nu-i întrebe ce au de gând să facă, când a auzit hărmălaia,

o nuntă, i-a aruncat femeia peste umăr, plictisită că trebuie să-i răspundă, părea că mai urmează să-i spună să-şi vadă de băşinile lui bătrâne,

dar bătrânul s-a făcut că nu vede dispreţul femeii, a zis mai departe,

să fie într-un ceas bun cu nunta, dar n-ar fi trebuit să ne spuneţi şi nouă, poate ne deranjează atâta lume câtă văd că vreţi să aduceţi,

şi-ai vrea să facem nuntă doar eu cu bărbatu-miu şi să mă uit toată seara în ochii lui până adorm, a întrebat femeia, nunta e cu lume multă,

şi se face într-o curte mare, nu într-una ca a noastră, sau la cârciumă sau la restaurant, i-a întors-o bătrânul,

măi, moşule, a zis femeia după ce l-a cântărit îndelung, era o huidumă pe lângă el, putea să-l dea de-a berbeleacul cu un singur pumn,

Mihălcescu mă cheamă, a zis bătrânul, fără să clipească,

măi, moşule Mihălcescu, ai vrea să-mi car toate lucrurile la cârciumă de dragul tău, ei, uite că n-o fac, dacă stau în curtea asta, e şi curtea mea şi dacă partidul m-a lăsat să stau aici, am toate drepturile, dacă fac o petrecere care nu-ţi place, te închizi în casă şi-ţi pui perna pe urechi să n-auzi şi poate nici nu te mai trezeşti,

nu-i frumos să vorbiţi aşa şi să băgaţi partidul în treaba asta, i-a spus bătrânul,

vorbesc cum vrea sula mea,

şi i-a întors spatele şi spre surpriza mea bătrânul n-a înjurat-o şi el, şi-a târşit picioarele până la scara apartamentului lui şi atunci am auzit-o pe mama spunând că femeia nu face bine să se certe cu omul ăsta, se vede că habar n-are cine e,

cine e, am întrebat-o eu, curios,

nu ştiu să-ţi spun, a zis mama,

păi ziceai că ştii cine e, m-am mirat eu,

nu ştiu cum să-ţi spun să înţelegi tu mai uşor, omul s-a rablagit în halul în care îl vezi în puşcărie, nici măcar nu e bătrân, a fost comunist de la începuturi, nu ştiu ce Dumnezeu o fi făcut, dar l-au ţinut închis până s-a terminat războiul, când n-a mai fost bun de nimic, dar i-au dat pe urmă ai lui casa asta, i-au pus şi telefon, dacă are nevoie să cheme pe cineva, sunt sigură că mai are putere şi dacă spune cuiva o zboară pe ceferistă de nu se vede,

când o zboară, mi-am frecat eu mâinile, mâine,

mama şi-a dat seama că-mi spusese prea multe, m-a privit foarte întunecată,

uită ce ţi-am spus, ţi-am spus pentru că prea mă bârâi la cap.

Asta se întâmpla cam pe la mijlocul săptămânii, vineri a venit din nou camionul şi-au început să descarce saci cu pâine tăiată felii, navete cu sticle cu vin, navete cu sifoane, vreo două lăzi cu mere, borcane cu murături, lăzi cu roşii, ceapă, castraveţi, pe toate le-au îngrămădit în holul comun, de-abia mai aveam loc să trecem, iar sâmbătă dimineaţă a început nebunia, când plecam la şcoală sosiseră trei bărbaţi şi două femei mustăcioase şi trupeşe de parcă erau surori cu ceferista, se fâţâiau în jurul meselor cocoţate una peste alta, şi când am venit de la şcoală trei dintre mese erau aşezate ca litera u, cu băncile de o parte şi de alta, acoperite cu feţe de mese, farfurii, pahare, tacâmuri şi buchete de flori de toamnă din loc în loc, alte două erau mai într-o parte, lipite de magazia noastră de lemne, şi pe ele fuseseră aşezate oale şi cratiţe uriaşe, cum văzusem numai la cantină, acoperite cu şerveturi albe, iar în partea ailaltă a literei u, pe scaunele din lemn şi placaj rânduite ca un arc se aşezaseră deja muzicanţi ţigani care zăngăneau la viori şi acordeoane şi în mijlocul arcului unul mai bătrâior lovea corzile unui ţambal cu beţişoarele cu pămătufuri de vată în vârf, dar mi-era clar că doar îşi acordau instrumentele, nu distingeam nicio melodie, bărbaţii şi femeile trupeşe pe care îi văzusem de dimineaţă mestecau în cratiţe, tăiau calupuri de brânză în pătrate mici, feliau rulouri de salam, mărunţeau ceapa pe care o amestecau pentru salata orientală cu cartofi fierţi, murături şi măsline, spintecau găini fripte şi aruncau bucăţile mici într-o oală cât toate zilele, aflată lângă alta la fel de mare plină ochi cu pilaf aburind, singurul care îşi pusese pe cap un coif alb de pânză mesteca cu un făcăleţ cât o prăjină într-o marmită aşezată nu departe de gard, din care ieşeau aburi şi sub care jucau limbile unui foc de lemne, iar deasupra tuturor agăţaseră între stâlpul de electricitate din stradă, trunchiul oţetarului bătrân şi streaşina casei nişte fire de care atârnau becuri mari, să lumineze seara, aveau de gând să petreacă până târziu. N-am văzut mai mult, am intrat în casă, mi se făcuse foame şi cât ne-a dat mama să mâncăm, mie şi fratelui meu mai mic, nu prea ştiu ce s-a întâmplat, dar auzeam zgomote din ce în ce mai puternice, glasuri pe care nu le cunoşteam, probabil începuse să vină lumea, era o vânzoleală pe holul comun cum nu fusese nici măcar în ziua dinainte, când aduseseră lăzile şi deodată a izbucnit muzica, suna ca un marş, am şi vrut să mă duc să văd,

stai şi mănâncă, a spus mama, o să ai vreme să caşti gura toată după-masa,

şi chiar atunci mama trebuia să plece la serviciu, ne-a rugat să fim cuminţi, să nu ieşim afară, dacă se poate, să nu facem vreun pocinog.

Am asigurat-o că nu vom ieşi din cuvântul ei.

(din romanul „În absența tatălui” apărut la Editura Leda, 2009)

(sursa foto: youtube.com)