Stelian ȚurleaCrimă la Torino – 23
Le-am propus să organizăm la sfârşit o petrecere-surpriză, să mai destindem atmosfera, la care să bem şampanie, îi chemăm şi pe comisar şi pe signora Buzzati şi pe fătuca cu părul nisipiu, am uitat cum o cheamă,
Teresa, zise Laura,
aşa, tu eşti cu memoria,
şi pe Lucia, evident, a adăugat ea, maliţioasă,
fireşte, şi pe Lucia, am spus impasibil, făcându-mă că nu simt lovitura ei sub centură,
şi-l invităm şi pe Nabab, am adăugat, n-ar avea de ce să ne refuze, doar suntem oaspeţii lui, ne-am făcut treaba şi e normal să-i strângem mâna, şi poate vine şi el cu şampanie, m-am săturat de damigenele de chianti, o petrecere în care să sărbătorim că am ajuns la capăt,
adică s-o facem înainte de rezultatul concursului?
Evident. După, când doi dintre noi vor fi cătrăniţi, n-ar mai avea niciun farmec, ar părea totul un prohod, ne-am înjunghia între noi,
eu n-o să fiu cătrănit, chiar dacă nu câştig, a spus George,
eu aş fi, s-a repezit Laura,
oricum mi se pare grozav, a exclamat George.
Mie mi se pare o prostie, l-a contrat Laura, care nu poate decât să pună mereu beţe-n roate, n-o să ne stea capul decât la juriu şi n-o să ne bucurăm defel,
de ce? am întrebat,
de ce? a repetat şi George,
pur si simplu. N-are niciun haz. Oricum am da-o, ar părea că ne pregătim de o înmormântare,
sau de o nuntă, de un succes, doar şi înainte de nunţi se fac chefurile burlacilor, la care te-mbeţi până uiţi de tine, a intervenit George,
dar nu era convingător.
M-am tuflit şi eu, ştiam că până la urmă o să fie pe-a ei.
Generaţia voastră nu mai ştie să se distreze, am spus, ridicându-mă şi plecând la mine în cameră, aruncându-le din uşă,
sunteţi nişte pule blegi!
I-am auzit urlându-mi că sunt un boşorog stupid.
Brusc mi-am dat seama ce aveam de făcut. Depăşisem două sute de mii de semne şi ar fi trebuit să pun punct, dar eu mai aveam de scris încă pe atâta, nu aveam timp, mintea mea colcăia de întâmplări, personaje, descrieri, analize psihologice, ca în toate romanele mele de dinainte, dialoguri fascinante, eram de-a dreptul îndrăgostit de ce scrisesem şi de ce aveam să scriu, cum nu mai fusesem de mai bine de un deceniu, şi eram sigur că îmi va ieşi un roman genial, mai bun decât tot ce reuşisem până atunci. Era imposibil să-l închei în două zile, când trebuia să predăm manuscrisele, dar nu-mi păsa, nu mă mai interesa concursul lor, nici banii lor, eram deasupra tuturor, pe altă traiectorie.
M-am întors în bucătărie, de unde se pregăteau să plece,
eu renunţ, le-am spus.
S-au reaşezat în scaune, se uitau unul la celălalt, apoi la mine,
n-am înţeles, a zis într-un sfârşit Laura, renunţi la petrecere? Tocmai mă gândeam că nu-i o idee rea, mai socializăm cu gazdele.
Nu, petrecerea o putem face, renunţ la concurs, renunţ la tot, mă retrag, vă las pe voi doi.
Eşti nebun! a exclamat George.
Eşti bolnav! a exclamat Laura.
Nu poţi face asta! a adăugat George.
Ba pot.
Ba poate, a spus şi Laura, cu o urmă de satisfacţie.
Stai puţin, să examinăm situaţia. De ce?
Pentru că am altă carte în cap, care nu poate fi scrisă în zece zile, pentru că nu vreau să mai particip, pentru că nu mă mai interesează subiectul, nici concursul, pentru că nu sunt lingău…
adică noi suntem lingăi! au exclamat în cor, dar nu i-am băgat în seamă şi-am continuat,
pentru că am tot dreptul să nu fiu în stare, pentru că nu mă poate obliga nimeni, pentru că… Mai vrei?
Şi ce-o să-i spui Nababului?
E om de înţeles, nu balaur. Am încercat, n-am reuşit. I s-a-ntâmplat şi lui în viaţă.
Te faci de râs.
Nu cred. Oricum nu-mi pasă. Când termin romanul, o să fie o bombă.
Te vor sfâşia toţi.
Toată viaţa am trăit între hiene, am supravieţuit.
Eşti sigur că asta vrei? a întrebat în cele din urmă Laura.
N-am fost mai sigur vreodată.
Sărea în ochi că încă nu digeră informaţia.
Ar trebui să vă bucuraţi, am mai spus, rămâneţi doar voi doi să vă scoateţi ochii. Vă doresc succes, şi voi fi la ceremonie, să vă aplaud.
Am deschis dulapul cu sticle de vin, am înşfăcat două şi m-am îndreptat din nou spre camera mea. Eram dornic de o ebrietate pantagruelică. De mult nu mai luasem o decizie atât de radicală.
Speram s-o văd mai repede pe Lucia, să-i spune vestea.
(din romanul „Crimă la Torino”, Crime Scene Press, 2014)
