Stelian ȚurleaStelian Țurlea
19.09.2023

Nu era în lumea Beatles

Caz închis – 10

A fost o cafea, apoi un vin roşu şi o gustare. Ileana nu mai ţinea minte de când nu mai fusese la un pahar de vin cu un bărbat.

– Tata mi-a zis mereu să nu m-arunc în braţele bărbaţilor, oricum ei vin, dar nu mă-nvăţ minte.

Tata?

E prea complicat să explic.

Ar fi trebuit să-i spună întreaga poveste, tata care s-a-nsurat să o poată creşte ca lumea, când se născuse ea şi mama murise de febră puerperală, noua lui nevastă avea o fată mai mare, Ilona, cum a crescut suportând invidia ei pentru orice pas pe care-l făcea, o socotea mai frumoasă, mai deşteaptă, mai descurcăreaţă, mai plăcută lumii, toate erau greu de acceptat, se simţise ca în povestea cu fata moşului şi fata babei, uneori se mai simţea şi acum, când se trezea netam-nesam cu sora-sa pe cap, dornică s-o convingă să facă exact în acea clipă ce ea nu-şi dorea în ruptul capului nici atunci, nici altădată. Cum să spui unui străin toate astea?

Dar în acelaşi timp, o voce o ademenea, fredonând cântecul celor de la Beatles: „Would you believe in a love at first sight? Yes, I’m certain that it happens all the time”...

Sigur avea nevoie de încă un pahar.

Ameţise şi se gândea că i s-ar fi putut întâmpla din nou să se trezească înainte de ivirea zorilor, cu o durere de cap şi un bărbat alături. Iar am făcut-o, să-şi spună. Se vedea intrând în grabă la duş, punând cafea la fiert, dând de mâncare pisicii şi simţind jena pe care o mai încercase cu vreo doi ani în urmă, tot după un chef, când se trezise alături de un mascul ce se dădea feroce. Pe atunci împărţea apartamentul cu Yvona, dar între timp Yvona se mutase cu iubitul ei Puiu, cu care continua să se certe tot la două săptămâni şi să-l numească nemernic.

Unde eşti?, auzi întrebarea.

N-ar trebui să mai bea, vinul o face să uite de ea însăşi.

Îşi făcu curaj să-l privească în faţă pe bărbatul proaspăt ca un Adonis în miez de noapte, în privirile căruia citea pofta. Era sigură de asta. Ar trebui să înceteze cu comparaţiile de doi bani, sigur aşa va fi gândit şi data trecută. Şi sigur dragostea nu apare la prima vedere.

Încă o cafea? întrebă Adonisul.

N-ar fi rău.

Mi se pare sau chiar eşti supărată?

Mă doare capul. Şi ai spirit de observaţie.

Fără spirit de observaţie n-aş rezista în meseria mea.

Şi ce-ai mai observat?

Nu-i răspunse. Sorbea din cafeaua tare şi aburindă. Nu se simţea deloc în largul ei. Nu se gândea decât la un lucru: puteau discuta despre orice, puteau fi buni prieteni, dar niciodată mai mult. Ea avea un iubit, în viaţa reală, despre care nu ştia unde se află şi uneori nici ce gândeşte, dar era convinsă că este iubitul ei. Nu mai avea şaptesprezece ani, să i se pară definitorie o pipăială la un pahar după o ieşire în oraş. Şi nici nu era în lumea Beatles.

Sunt cam ameţită.

Aşa mă gândeam şi eu. Dar eşti simpatică şi când eşti ameţită.

Faci mişto de mine?

Presupun că te mai pot suna.

Poţi.

Simţea nevoia să se bage în pat şi să doarmă neîntoarsă.

(din romanul ”Caz închis”, Editura Cartea românească, 2013)