Stelian Țurlea 
În absența tatălui – 7
Bunicul venise să vorbească şi el cu mama, ca toate rudele alelalte, dar mai adusese cu el şi-o verişoară mai mare care urma să dea un examen la şcoala de surori şi în seara aceea mama ne-a mutat pe mine şi pe fratele meu mai mic în camera mare, unde dormea ea,
cât o să stăm aicea, întreba fratele meu, m-am obişnuit cu patul meu,
mai încet, şoptea mama, să nu ne-audă,
dar cât o să stea, insista fratele meu,
nu ştiu, până dă examenul şi se mută la cămin, poate o săptămână,
atâta de mult, striga fratele meu mai mic,
ţi-am spus să vorbeşti mai încet, i-a şoptit mama şi asta a fost tot.
Bunicul a plecat a doua zi, când m-am întors de la şcoală nu l-am mai găsit, vară-mea Geta era la examen, de unde n-a venit prea încântată, dar nu prea ştiam ce să-i spun, habar n-aveam cum e la un examen, dar m-am gândit că ne poate spune ce-o să facă la şcoala aia specială şi-am insistat până a zis plictisită c-o să înveţe să spele răni, să cureţe puroaie, să facă feşe şi să îngrijească lehuze şi că ne-ajunge cât ne-a spus, are de învăţat pentru a doua zi şi s-a dus în camera ei, adică în camera care fusese a mea şi-a fratelui meu mai mic, abia am apucat să spun,
aha,
scârbit de imaginea cu bube şi puroaie,
dar pe loc am fost convins că nu ne-a zis asta doar pentru că ne socotea nişte puşti cu care n-avea ce să discute ea, o domnişoară de nouăsprezece ani, ci chiar nu-i plăcea să se ducă la şcoala aia şi mă întrebam de ce mai dă examenul, dar n-am apucat să mai spun vreo vorbă, închisese uşa cu zgomot în urma ei.
Am aşteptat-o pe mama până s-a întors de la serviciu, era în schimbul al doilea, se făcuse târziu şi picam de somn, dar ţineam s-o întreb dacă să fii soră într-un spital e o meserie bună şi mama mi-a spus că e foarte bună, că orice meserie e bună, dar cele în care poţi ajuta oamenii să iasă din boli erau cele mai bune şi că doctor ar trebui să mă fac,
ca tatăl lui Tudor, am întrebat,
ca tatăl lui Tudor, dacă vrei tu,
dar nu-mi place să văd bube şi sânge, am zis,
atunci nu te face doctor, sunt atâtea meserii pe lumea asta,
nici lu’ Geta nu-i place, am zis,
de unde ştii, m-a întrebat mama, surprinsă,
ştiu, am spus,
şi mama a zâmbit, n-a mai întrebat nimic, m-a îndemnat doar să mă culc mai repede, o să fiu cu ochii scoşi a doua zi şi-o să am nevoie de o soră sau un medic şi am zâmbit şi eu, ştiam că nu apar bube din nesomn, dar am tras plapuma până la gât şi am închis ochii.
A doua zi, vară-mea Geta a venit foarte târziu de la examen, mă întorsesem demult de la şcoală, îmi făcusem lecţiile la repezeală şi ieşisem să joc fotbal pe strada vecină, mai mult ne prosteam şi dădeam pase unul altuia, nu ne strânsesem destui nici pentru o echipă, de-abia eram trei inşi, eu, Gigi şi Victor, vecinul de peste drum, cu un an mai mic, dar de-o sută de ori mai gras, îl poreclisem cu toţii Osânză, n-avea ce să ne facă, doar se strâmba la noi şi ne porcăia şi el cum îi venea la gură, dar de obicei nu vorbea decât despre mâncare, ajunsesem să credem că nu făcea altceva toată ziua, chiar şi când ieşea la joacă venea cu sandviciul în mână, ne curgeau balele când ne spunea cu ce e, numai de-al dracului, asta era răzbunarea lui, avea o mamă care lucra la alimentara din piaţă, atât de grasă că mergea legănându-se ca o raţă, nu putea să calce ca lumea, noi îi ziceam Madam Osânză, dădeam pase cam fără chef şi deodată îl aud pe Victor,
uite ce gagică bună vine, parcă aş mânca-o şi pe asta,
ne-am uitat toţi în lungul străzii şi am văzut-o pe vară-mea Geta apropiindu-se leneş, la braţ cu un tip îmbrăcat cam ciudat,
asta-i verişoara mea, am zis,
verişoara ta, a căscat gura de uimire Victor, n-am mai văzut-o,
a venit de vreo două zile, am spus,
ce bine de tine, a exclamat Victor şi parcă nu-şi putea lua ochii din lungul străzii,
chiar nu înţelegeam, aşa că l-am întrebat,
de ce,
cum de ce, a zis, te uiţi pe gaura cheii când se dezbracă, eu aşa aş face,
parcă poţi tu să te apleci de şunci până la gaura cheii, i-a aruncat Gigi,
hai sictir, i-a întors-o Victor, pot orice,
dar şi vorbele astea le-a spus mai mult şoptit, vară-mea Geta se apropiase de noi, mi-a aruncat într-o doară un
bună,
şi a trecut mai departe la braţ cu băiatul, s-au oprit în faţa porţii casei noastre şi-au rămas acolo de vorbă, n-auzeam ce-şi spun, erau departe,
ăsta-i malagambist, a zis Victor,
ce-ai zis, l-a întrebat Gigi,
tipul ăsta e malagambist, a repetat Victor, arătând spre tânărul care venise cu vară-mea,
şi m-am uitat şi eu mai bine, nu înţelegeam de ce-i zice malagambist, avea o haină în carouri mari, cămaşa închisă la gât şi o cravată subţire, cu nodul mic, pantaloni cu manşetă, o depăşea cu un cap pe Geta şi părul îi era vâlvoi, despărţit de o cărare la mijloc,
şi ce dacă-i malagambist, a întrebat Gigi, dându-se cunoscător,
nu-i a bună, i-a răspuns Victor,
de ce, mă rog, m-am băgat eu în discuţie, mă simţeam atins, doar venise cu vară-mea,
ăştia au făcut pârnaie în vremea războiului,
ştii tu, am exclamat, uşor speriat, la şcoală auzisem că nu era a bună dacă cineva făcuse pârnaie,
l-am auzit pe tata,
nimeni nu ştia ce era tatăl lui Victor, dar lumea şoptea că e un mahăr pe undeva, dacă tatăl lui Victor spusese asta înseamnă că aşa fusese,
ăsta era copil pe vremea războiului, a râs Gigi, cum să facă pârnaie,
parcă are importanţă, a rânjit Victor, e un malagambist şi gata,
şi cu asta ne-a încuiat, n-aveam ce să-i răspundem şi chiar atunci malagambistul a pupat-o pe amândoi obrajii pe vară-mea, s-a întors pe călcâie, a trecut pe lângă noi şi s-a dus spre centrul oraşului, lăsând în urmă un damf de briantină.
Vară-mea Geta mă aştepta în curte, se vedea de la o poştă că ţine să-mi spună ceva,
să nu-i zici lui tanti de Sile, mi-a spus,
cine-i Sile, am întrebat, ca prostul,
ei, şi tu, a izbucnit vară-mea şi s-a dus chipurile să înveţe, deşi, din câte ştiam, nu mai avea examene, aştepta doar rezultatul.
Seara, am întrebat-o pe mama dacă să mă fac malagambist. S-a uitat multă vreme la mine, fără o vorbă, nu ştia ce-i acela sau nu voia să-mi spună, mi-a zis doar,
sper c-o să înveţi, n-o să baţi toată ziua la tobe,
de unde am înţeles că malagambiştii fac altceva decât ne spusese Victor şi n-au nicio treabă cu pârnaia,
ce-ţi veni, m-a mai întrebat mama,
am ridicat din umeri, mi-am tras plapuma până la gât şi toată noaptea n-am visat decât că băteam la tobe şi lângă mine erau Gigi, Victor, Fane, Lalu şi Sandu, care murise, şi băteau toţi la tobe, iar Sile cu părul strălucind de briantină năduşea dirijându-ne, în haina lui cu carouri mari.
A doua zi, vară-mea Geta s-a întors tot spre seară şi era însoţită de tânărul pe care aflasem că-l cheamă Sile, s-au dus amândoi în camera care fusese a mea şi a fratelui meu mai mic,
avem ceva de discutat, să nu ne deranjaţi, mi-a spus ea, cu un ton protector şi enervant, făceţi-vă lecţiile,
am încuviinţat din cap, dar chestia asta cu lecţiile nu mi-a plăcut deloc, n-avea niciun drept să ne-ndemne, nici măcar mama nu ne trimite hodoronc-tronc la lecţii, dar era prea târziu să-i mai spun că mama ne-a cerut să nu lăsăm pe nimeni străin în casă.
Când s-a întunecat, am încălzit mâncarea şi am mâncat cu fratele meu mai mic, cum aveam obiceiul în fiecare seară, şi el bătea câmpii cu ce făcuse în ziua aia, ţinea morţiş să-mi spună nişte lucruri care nu mă interesau nici cât negru sub unghie, şi atunci am auzit din camera noastră un strigăt scurt al Getei, repede înăbuşit, fratele meu mai mic a rămas cu furculiţa în aer,
termină de mâncat, i-am spus,
ce s-a-ntâmplat, a spus totuşi fratele meu,
nimic, mănâncă,
şi într-adevăr, o vreme nu s-a mai auzit nimic, fratele meu şi-a văzut de scormonit cu furculiţa în farfurie, treaba asta mă înfuria de fiecare dată,
dacă n-ai de gând să mănânci, ridică-te şi du-te şi termină-ţi lectiile, i-am spus,
le-am terminat,
atunci citeşte ceva, i-am zis eu, n-ai mai citit nimic de o grămadă de vreme,
ba am citit săptămâna trecută Harap Alb,
şi crezi că e de ajuns, m-am oţărât eu,
pentru mine este,
nu fi obraznic, i-am zis, du-te în cameră,
dar n-a mai apucat să-mi răspundă, din camera care fusese a noastră o auzeam pe Geta gemând, şi fratele meu mai mic a întrebat,
o omoară,
nu fi prost, cum s-o omoare, i-am spus eu,
dar ce-i face, a întrebat el,
du-te în cameră, am şoptit cât puteam de ferm,
şi să rămâi aicea tu singur, a întrebat el cu năduf, nu mă duc,
du-te, am şoptit eu răspicat, altfel te spun mamei,
n-ai ce-i spune, a zis,
şi capul spart al ăluia dintr-a doua, am întrebat,
fratele meu mai mic a rămas perplex,
de unde ştii, a întrebat,
du-te în cameră, am spus,
şi el s-a ridicat botos şi a trecut în camera mare, m-am ridicat şi eu şi am închis uşa după el, eram convins că stă de partea cealaltă, încercând să tragă cu urechea, dar nu-mi păsa, gemetele Getei se înteţiseră şi brusc am simţit cum mi se ridică puful de pe braţe şi un gol în stomac, am strâns farfuriile şi am început să le spăl făcând cât mai mult zgomot, le-am şters şi le-am pus în dulap peste celelalte, am înghesuit oalele pe plită şi când am terminat din camera care fusese a noastră nu se mai auzea nimic, şi atunci mi-au trecut prin cap fel şi fel de gânduri şi dintr-odată m-am temut c-o să iasă şi-o să mă vadă acolo şi-o să ştie c-am auzit tot, de parcă aş fi avut vreo vină, am strâns repede fărâmiturile de pe faţa de masă, le-am aruncat la coş şi m-am dus şi eu în camera mare, unde fratele meu şedea îmbufnat, în mână cu o carte pe care n-o deschisese.
O să-i spui, a întrebat după o vreme,
nu înţelegeam la ce se referă,
o să-i spui mamei, a întrebat din nou, n-am vrut să-i sparg capul, a fost o întâmplare,
n-o să-i spun nimic, stai liniştit,
sigur, a întrebat,
sigur, i-am zis şi l-am văzut revenindu-şi, a lăsat cartea din mână şi a scos un strigăt de indian,
iupiiii, ştiam eu că eşti bun, a spus,
şi pe urmă s-a pregătit de culcare şi după o vreme am făcut şi eu la fel şi pe urmă i-am auzit cum ies din camera care fusese a noastră şi pleacă, probabil vară-mea Geta îl conducea pe Sile la poartă, am ciulit urechea s-o aud când se întoarce, dar ea nu mai venea înapoi şi pe urmă nu mai ştiu ce s-a întâmplat, m-am trezit când era întuneric în cameră, cineva stinsese lumina, în mod sigur mama care se întorsese din schimbul doi, vorbea încet cu vară-mea Geta în antreu, dar tot se auzea ce-şi spun.
N-ai învăţat, asta a fost, îi zicea mama, şi bănuiam după voce că e supărată,
ba am învăţat, îi răspundea Geta,
dacă învăţai, intrai,
am învăţat cât am putut, mai spunea Geta, atât m-a dus mintea,
ba te duce mai mult, spunea mama, dar ţi-a stat la altceva, nu la examene, au început să-ţi fugă ochii după bărbaţi,
nu vorbi aşa, tanti, scâncea vară-mea,
şi malagambistul, a întrebat mama după o vreme,
de unde ştii, a întrebat vară-mea,
mi-au spus vecinii, te-au văzut şi ieri, şi azi, m-a aşteptat femeia de peste drum să-mi spună că de-abia a plecat, l-ai adus acasă,
nu-i ce crezi, tanti,
nu cred nimic, eu îţi spun doar că nu trebuia să-l aduci acasă, aici nu-i bordel, ai profitat de copiii ăştia,
era clar că mama era furioasă, demult n-o mai auzisem vorbind pe tonul ăla, de data asta vară-mea Geta n-a mai răspuns, mama a aşteptat ce-a aşteptat şi pe urmă a zis,
la urma urmei e viaţa ta, dar mâine te-ntorci acasă, nu vreau să-mi reproşeze maică-ta că te-am stricat eu.
(din romanul „În absența tatălui” apărut la Editura Leda, 2009)
