Stelian ȚurleaStelian Țurlea
17.01.2023

Ileana – Sfârșit ca orice sfârșit

Te voi răpi la noapte! – 34

Acum, când mă uit peste toate însemnările mele şi peste comunicatele poliţiei, să-mi fac o idee ce să scriu în următorul reportaj, nu-nţeleg nişte fire dubioase. Reţeaua dezmembrată colcăie de nume de cod, de porecle, de acronime şi de iniţiale care mă ameţesc, nu mai ştiu prea bine cine e şi ce face. De câteva ori, în spusele unuia apare Meme, nimic mai mult, stau pe gânduri, nu pot să cred, reiau lectura, sigur e doar coincidenţă. Iniţialele astea au fost importante în afacere? Meme pe care-l ştiu eu e prea serios, nu se bagă decât în treburi serioase, care uite că l-au dat peste cap, cum am auzit, l-a ajuns criza şi dă din colţ în colţ, sau poate l-au strâns cu uşa cei care insistau să cotizeze la un partid sau altul. În fond, e treaba poliţiei, mi-a ajuns cât am dârdâit cu interlopii pe urmele mele.

Sună telefonul. Două apeluri unul după altul. Îl deschid pe primul. Ilona. Parcă văd că iar are cine ştie ce pretenţii. Poate ar fi bine să-i spun de intuiţia mea? N-apuc să scot o vorbă, turuie după cum i-e obiceiul, o las să trăncăne o vreme, o întreb de ce m-a sunat.

– Ştii, spune, îţi dau o veste proastă. N-o să-ţi mai apară cartea aia.

  • Carte carte?, întreb, nedumerită.

– Cum care carte? Cartea ta, pe care Meme promisese c-o publică în tiraj de masă, înainte să facă film. N-o să mai apară, nu mai are bani, a dat faliment. Nici filmul n-o să-l mai facă.

– Nicio problemă, am zis. Cartea a apărut cum trebuia şi când trebuia.

– Eram convinsă că te bucuri de nenorocirea mea! Când mă gândeam c-am să joc într-un film, s-a ales praful! Apropos, nu mă mai căuta la firma lui, am demisionat de acolo, nu mai are bani să mă plătească, sărăntocii nu-s de mine…

Înainte să închidă m-am uitat de la cine era celălalt apel. Alex. Alex al meu. Doamne, ce dor mi-era de el!

-sfârșit-

Ianuarie-februarie 2011

(Fragment din „Te voi răpi la noapte!” de Stelian Ţurlea. Editura Cartea românească, 2011)

Foto autor: Cristina Ţurlea