Ieşi din rând! – 7

O geantă plină cu bani

Angel Two: M-am gândit bine. Dac-ai vrea să-mi faci rău, n-ai avea cum. Nu mă cunoşti, nu ştii unde sunt, nu ştii de unde să mă iei. Mă uşurez povestindu-ţi. Iar dacă e să păţesc ceva, eşti un martor. O să afli în vreun fel oarecare că am păţit ceva şi o să depui mărturie. Aşa sper.

Nu vreau să-mi spui cum vei face, lasă-mă să-mi închipui ce vreau.

Am s-o iau de la început:

Am dat peste o geantă diplomat banală plină cu teancuri de bancnote, n-am avut curajul să le număr. Am simţit că mă ia ameţeala, am închis repede geanta, am deschis-o din nou, banii erau acolo, nu visam. M-am uitat speriat în jur, doar pentru că văzusem ce era înăuntru putea să-mi ia gâtul vreunul, dar nu era nimeni pe o leghe în jurul meu, parcă se dăduseră într-adins cu toţii la fund. Am ridicat geanta ca un automat şi m-am îndreptat spre casă cu ce credeam eu că e aerul cel mai firesc din lume. Îmi tremura târtiţa ca niciodată, la fiecare adiere de vânt mi se părea că m-a ajuns din urmă cineva şi-i pe cale să mă ia la întrebări. Nu ştiu ce mi-a trecut prin cap, după ce am ajuns, am rămas nemişcat o groază de vreme, lipit de tocul uşii, atent la fiece mişcare, tresărind la fiecare zgomot înfundat de prin vecini, îmi bătea inima ca la balamuc, o sută cincizeci pe minut, o simţeam în urechi. Am îndesat bancnotele în geanta mea veche de voiaj, jerpelită ca naiba, am înghesuit peste ele cămăşi, pantaloni şi pulovere frumos împăturite şi am împins geanta deasupra şifonierului. Nici n-am căutat un ascunziş mai de doamne-ajută. Unde i-am pus, nici dracu nu umblă vreodată, mi-am zis. Apoi m-am aşezat pe somiera care a mieunat scurt, cum îi e obiceiul, şi m-am întrebat ce mai trebuie să fac. Simţeam furnicături în picioare şi-mi tremurau mâinile. Diplomatul l-am aruncat, când s-a înserat, pe un maidan şi abia după aia m-am gândit că-mi lăsasem amprentele cu nemiluita, dar îmi bătea prea tare inima să mă întorc şi să le şterg.

A doua zi tot cartierul ştia că un beţiv schimbase geanta pe o jumătate de votcă şi până spre ziuă fusese înjunghiat de câteva ori. Umbla vorba că ascunsese banii din geantă şi proprietarului ei i se urcase sângele în cap de furie. Lăsase să se răspândească ştirea despre o recompensă mare celui care va da de banii lui. Îi dă mâna, ăl de-ar găsi banii n-ar avea curajul să spună că-i aparţin, doar de nu-i în toate minţile, în câteva ore i-ar face careva de petrecanie. Nu-i de glumit cu Piele, zis şi Chelu. Nu ştiu ce-a fost în capul meu. Voiam să-i ţin? Voiam să mă dau mare? Credeam că-mi schimb viaţa? Nu mă puteam gândi că-s ai unuia cu coaie grele care o să-i caute şi-n gaură de şarpe? Nu mai văzusem în viaţa mea atâta bănet, nici măcar în filme. Cum era să mă arăt lumii cu atâţia bani fără să fiu luat la întrebări? O clipă nu m-am gândit la asta. Iar acuma, că ştiu ai cui au fost, ameninţarea stă pe capul meu cât casa. Măcar scriu aici, să se ştie că n-am luat un leuţ.

(din romanul ”Ieşi din rând!”, Editura Fundaţiei Pro, 2005)

(sursa foto: diseara.ro)