Stelian Țurlea 
Avocatul iese cel mai bine
N-am mai scris de multă vreme.
Astăzi am recitit paginile. S-a strâns de-o carte. Nu mi-ar fi ruşine cu ea. Dacă o s-o las în lume. Nu sunt sigur.
Documentul trimis de mine la ziar a apărut după trei zile. Au tras două ediţii, l-au republicat două zile la rând. A stârnit un scandal imens. A plouat cu proteste, cu ameninţări, cu injurii, cu blesteme. Redactorului şef i s-a cerut imperativ să-şi dezvăluie sursa ori sursele. Toată lumea e convinsă că autorii sunt politicieni marcanţi din principalul partid de opoziţie. Nu se face campanie electorală în felul acesta! ţipă partidul la putere. Nu s-a mai pomenit o asemenea campanie murdară! Liderul opoziţiei neagă, el n-are niciun amestec. Cei mai mici din gruparea lui mustăcesc, dându-le celorlalţi apă la moară. Redactorul şef a fost un om corect, s-a ţinut tare, n-a spus de unde ştie ce-a publicat. Sursele sunt confidenţiale, insistă el. Confidenţiale-confidenţiale, dar să le ştim şi noi!, strigă poliţia. Să putem lua măsuri! Zadarnic. De ce n-au luat măsuri mai devreme? Redactorul şef a fost ameninţat cu moartea într-o emisiune televizată. A cerut protecţia preşedinţiei. Îl apără acum o echipă SPP, ca pe grangurii cei mai mari.
Liciniu Ciolacu a fost eliberat din închisoare înainte de proces. S-a descoperit că nici nu fusese acasă când de la fereastra apartamentului său, de la etajul al treilea, fusese aruncată o tânără drogată, care a murit zdrobindu-se de asfalt. Era concubina bine ştiută a celui mai mare răufăcător din oraş, cu legături la Bucureşti şi în străinătate. O aduseseră acolo, drogată deja, poate şi moartă, doi din oamenii lui Piele, zis Chelu, ajutaţi de un subofiţer de poliţie. Toţi au fost săltaţi şi sunt la răcoare, dar se plâng că sunt nevinovaţi, că doar au lăsat acolo femeia şi s-au cărat. Dacă a fost aşa, cine a intrat după ei? Cine a aruncat-o pe femeie pe fereastră? Cine a răvăşit casa? Cine a luat banii? Cine ştia de ei? Liciniu Ciolacu avea un magazin, pe care l-a vândut avocatului care l-a scăpat de închisoare. Cu banii obţinuţi şi-a luat un bilet de avion şi a plecat în Oklahoma, unde emigraseră străbunicii lui, la începutul secolului trecut. Mai avea verişori în America, fugiţi în timpul comunismului şi ajunşi pe urmele străbunicilor, le păstra adresele cu sfinţenie într-un biblioraft de pe vremuri, deşi nu le scrisese niciodată.
Gurile rele spun că din afacerea asta avocatul a ieşit cel mai bine. A cumpărat toate proprietăţile celor arestaţi, scoase la vânzare să acopere diferite prejudicii. Nu s-a întrebat nimeni cu ce bani, se ştie că un avocat e plin de bani. Mâine-poimâine îl vezi în politică, poate în Parlament, făcând legi. Unele ziare spun că ar fi de multă vreme un sponsor al principalului partid de opoziţie. Nu te pui cu un om ca ăsta!
Dezvăluirile ziarului n-au ajuns în oraşul lui Liciniu Ciolacu decât cu mare întârziere. Prima ediţie a fost cumpărată în întregime din gară de oamenii trimişi de şeful poliţiei. A doua ediţie nici n-a mai ajuns în oraş. Trenul a deraiat cu vreo cinci kilometri înainte şi exact vagonul cu presa a luat foc. Mare drăcie! Ziariştii au început să cerceteze şi au aflat de legăturile şefului poliţiei cu personaje sus-puse din Bucureşti, pe care le ungea bine de tot, în schimbul protecţiei. Au tras o nouă ediţie din document, în paralel cu ziarul obişnuit, de care n-au ştiut decât tipografii. Nici măcar redactorii ziarului nu erau la curent. Aşa s-a răspândit documentul în oraşul care trebuia. A provocat o adevarată revoltă. Oameni simpli s-au strâns în după-amiaza acelei zile la un miting în centrul oraşului. Candidaţii partidului aflat la putere promiteau din nou marea cu sarea. Din mulţime li s-a cerut să-şi spună părerea despre ce scriu ziarele. Au dat din colţ în colţ. Au urmat huiduieli, înjurături, îmbrânceli, câţiva au aruncat cu roşii şi cu ouă în vorbitori, a intervenit poliţia să-i aresteze pe tulburenţi. I-au umplut de sânge. Când să-i urce în dube, lumea a răbufnit. Poliţiştii au fost bătuţi măr. Cineva din mulţime a urlat că ăştia sunt puşi să-i călărească doar ca să-şi vadă ei de îmbuibare. Altcineva a avut ideea să dea foc vilelor ştabilor şi gangsterilor. Era atâta furie, după ce-i văzuseră pe cei câţiva protestari plini de sânge, încât nimeni n-a mai judecat. Au pornit spre marginea oraşului, unde se înălţa cartierul vilelor, să le dea foc. Au fost întâmpinaţi de un cordon gros de jandarmi adunaţi în grabă şi înarmaţi. Au fost nevoiţi să tragă în aer câteva salve de avertisment. Cu gloanţe adevărate. Mărşăluitorii s-au speriat şi au fugit care încotro.
Seara au început arestările. Toate televiziunile filmaseră şi au programat ediţii speciale. Acuzele au curs ca la balamuc. Cererile de demisie n-au lipsit. Ziarele de a doua zi au fost pline de fotografii incredibile. Guvernul a ţinut o şedinţă scurtă şi a dat dispoziţii urgente.
Toţi cei arestaţi în seara dinainte au fost eliberaţi. Şeful poliţiei din oraş a fost demis. Inspectoratul General al Poliţiei şi-a cerut scuze public. Apoi s-a adresat Interpolului să-i aresteze pe Chelu în Germania şi pe mai vechiul Crainic, fugit în Spania. Cloşcă, Buciumanu (eliberat între timp), Gore şi toţi mafioţii despre care se scrisese în ziare au fost săltaţi. La centrele de votare au fost dublată paza.
Mâine au loc alegeri.
(din romanul ”Ieşi din rând!”, Editura Fundaţiei Pro, 2005)
(sursa foto: jurnalul.ro)
