Stelian Țurlea 
Sinuciderea Laurei
Scriu repede. Nu ştiu dacă o să am timp să-ţi spun ce s-a întâmplat. Spun doar ce văd.
M-am întors acasă. În faţa blocului e multă lume. Poliţie. O ambulanţă. Gură-cască. Un corp zace pe asfalt, acoperit cu un cearceaf. O femeie s-a aruncat de la etajul al treilea. Un vecin mă arată cu mâna, nu ştiu cui.
Urc la mine. Uşa e deschisă. Iar mi-au spart casa? Zgomote, voci, lume. Intru.
Câţiva poliţişti. Mă legitimează. Nu înţeleg. Nimeni nu-mi spune nimic.
E o harababură de nedescris. Toate sunt cu susu-n jos, cărţi aruncate de pe etajere, perne rupte, scaune răsturnate. Cineva s-a bătut aici. Sau a căutat ceva.
Arunc privirea roată. Cine ştie ce lipseşte? Nu-mi pot da seama. N-aveam oricum mare brânză. Valiza!
Valiza cu vechituri nu mai e pe şifonier, ci pe pat, cu toate lucrurile scoase. Banii au dispărut. Nu se vede nici măcar o bancnotă. Erau incredibil de mulţi.
Vreau să întreb ceva.
Mai bine îţi scriu repede ce pot.
Un poliţist mă întreabă de când o cunosc pe numita Laura. De ce?
Laura e femeia acoperită cu un cearceaf în stradă. S-a aruncat de la etaj. De la etajul meu. De la fereastra mea. Nu pot să cred! Cum a intrat în casă? Nu fusese niciodată la mine, nu ştia nici măcar unde stau!
Poliţistul continuă să întrebe.
Unde am fost?
Când am plecat de acasă?
Ce-am avut cu femeia?
Nu pot să cred! O să-mi pună în cârcă chestia asta?!
Cine a fost aici? Cine a luat banii? Cine ştia? Cum de şi-au dat seama? Doar ţie ţi-am spus de ei! Cine a omorât-o? De ce?
Poliţistul îmi spune să termin dracului joaca la calculator, că doar nu-s copil, şi să fiu atent la întrebările lui.
Nu mai pot să scriu.
Las deschis.
Cine ştie…
(din romanul ”Ieşi din rând!”, Editura Fundaţiei Pro, 2005)
(sursa foto: observator.ro)
