Stelian Țurlea 
Avertismentele lui Chelu
Iar confruntare cu Chelu. A trecut termenul pe care mi-l fixase cu generozitate şi s-a arătat la magazin, cu nelipsitele-i lepre. Fără comis voiajor, dar nu-i duceam dorul. A aşteptat să-i vorbesc. Eu aşteptam să spună ce vrea şi să se care.
– Când batem palma? a întrebat.
– Nu vând, i-am răspuns sec.
– Nu înţeleg.
– Nu vând magazinul şi nici tu nu vinzi aici droguri sau ce mai vrei, cât oi trăi eu!
Nu s-a clătinat nici o clipă.
– Eşti sigur? a întrebat. Vreau să spun: eşti sigur că o să trăieşti?
– Cât se poate de sigur.
– Eşti sigur că n-o să ajungi în canal? Am cumpărat toată strada, frizeria, drogheria, pizzeria. Nu-mi place să mă-mpiedic!
Am tresărit. Pizzeria Letiţiei? De asta n-o mai văzusem în ultima vreme? Era atât de convinsă că o să rămână în pizzerie până la adânci bătrâneţi cu neamţul ei! Ba chiar c-o să-şi facă un lanţ de pizzerii…
– Eşti sigur că nu vrei să ajungi în canal? a repetat Chelu.
– Asta mai vedem! m-am dat eu cocoş. Ştiu destule să umplu ziarele o săptămână. Poate sunt şi alţii interesaţi în dedesubturile oraşului.
Nu ştiu ce mi-a venit, era prea de tot.
Privirile lui au aruncat flăcări.
– Bă, Pulache, puşcăria nu-i de mine, mă sufoc acolo, io am nevoie de spaţiu, de lume să-mi cânte-n jur, de păsărici să-şi legene buricele! D-aia am sacul cu bani de care nu m-ating pregătit numai pentru asta. Bag mâna-n sac şi scap. E groasă, bag mâna şi mai adânc. Pot să joc şeptic şi table şi la mine acasă, n-am nevoie de gratii. Înţeles? Pe mine n-o să mă prinză vreunul la puşcărie!
M-a privit feroce, să vadă efectul.
– Să mergem! le-a spus gorilelor şi au ieşit trântind uşa.
Nu cred c-or să dea foc magazinului, au nevoie de el, dacă tot speră să pună laba pe moştenirea mea. Dar mă aştept să năvălească peste mine în casă, ori să mă-mpuşte pe stradă. Îţi scriu cu grăbire şi mă duc să-i povestesc totul avocatului.
(din romanul ”Ieşi din rând!”, Editura Fundaţiei Pro, 2005)
(sursa foto: orasulvechi.ro)
