Ieşi din rând! – 5

Cum să-mi ţin gura când am văzut atâtea?

La trei noaptea au intrat peste mine. Erau doi din gaşca lui Piele. Am dat să protestez, aşa somnoros cum eram şi atunci s-au pornit să mă tăbăcească, unu Cosmin, p-ălălalt îl ştiu numai din vedere, habar n-am cum îl cheamă. Au făcut totul praf în casă şi m-au lăsat lat. N-am avut în viaţa mea de-a face cu vreo bandă de interlopi, nu mă duce mintea, îmi ţâţâie fundul numai la gândul că scoate vreunul şişul şi-l pierde-n măruntaiele mele. Aşa că nu-nţelegeam o iotă din ce mi se-ntâmpla.

Am chemat poliţia, da’ n-a venit nimeni. Abia după ce am spus vecinilor şi au călărit şi ăia telefonul, au venit şi gaborii, a doua zi, după vreo şase-şapte ore. Pe cine să mai prindă atunci? M-au pus să dau declaraţii, ziceau că am tulburat liniştea publică şi sunt pasibil de amendă grasă. O amendă să mă cocoşeze şi să mă-nveţe minte să-i mai pun pe drumuri. Am protestat, cum adică, şi futut şi cu banii luaţi?! Da-mi tot ziceau să las ciocu mic, dacă vreau să scap mai uşor, să nu mă mai dau cocoş. Că s-o găsi careva dintre ei să mă reguleze de-mi sar capacele. Nu m-am lăsat. Mai ales că, după ce-am ieşit din spital, bine peticit, că au trebuit să mă ducă şi acolo, leşinasem, am aflat că ar fi fost bine să mai rămân sub supravegherea doftorilor măcar vreo două zile, da’ făcuseră ce făcuseră să mă scoată mai repede la aer, să n-am zile prea multe de spitalizare. Atunci a venit un don’ ofiţer şi m-a chemat în biroul lui, m-a luat şi el la-ntrebări, da’ cu binişorul, era numai lapte şi miere. «De ce n-ai apelat la mine, măi copile, să te rezolv io de la început, că ai şi tu dosar penal pentru conducere fără permis şi poţi să-nfunzi puşcăria?!». Nici măcar nu era adevărat, mă confundaseră cu ani în urmă cu unul, se lămurise treaba demult, da’ nu ştiu ce prost păstrase dosarul meu şi ăsta de-acum zicea că poate a fost totuşi ceva în neregulă de nu l-au clasat. Sau poate nu fusese prost, ci aşa i se spusese să facă. N-ai fost tu, zicea don’ ofiţer, prieten cu alde Cloşcă? Fusesem, da’ parcă numai cu el? Iar prietenia aia se dusese pe apa Sâmbetei de când, hăt, în urmă!, împrumutase de la mine nişte bani pe care îi făcuse uitaţi. Şi n-ai depus tu plângere la poliţie în legătură cu alde Cloşcă şi Buciumanu? Ehe, asta fusese cu luni în urmă şi nu mişcase nimeni un deget. Nu interesa pe nimeni mizilicul meu. Mă şi mir că ştia. Şi n-ai spus tu, când te-au chemat să te-mpaci cu oamenii, pentru că nu mai era nici un prejudiciu în care să se mai bage poliţia, că ăştia se ţin cu jocurile de noroc şi nu-i deranjează nimeni pentru că dau tainul la poliţie? Adică cui, mie îmi dau ăia tainul? Şi io sunt din poliţie. M-ai văzut tu primind ceva? Păi, dacă aşa o fi, să vedem ce putem face. Pe cine să întreb? Ce vrei să fac cu dosarele alea, să le trimit la judeţ? O să le trimit! Şi ofiţeru’ îi tot dădea cu dosarele şi că o să dispună cercetări, aşa cum se cuvenea când era vorba de o reţea de răufăcători. Da’ dacă lucrurile nu stau aşa şi-i deranjează pe oameni degeaba şi se duce vorba că sunt anchetaţi şi li se lipeşte pata pe obraz? Cine plăteşte oalele sparte? Poliţia! Că ăia pot face la rândul lor plângere şi mai vine vreo echipă mare de la judeţ sau, te pomeneşti, chiar de la Bucureşti, şi-l ia şi pe el la întrebări şi-i rămân copiii pe drumuri. Asta vreau? Sigur nu asta vreau. Şi atunci? Nu-i mai bine să-mi ţin io gura şi să nu mai bat câmpii cu ce fac şi nu fac Cloşcă, Buciumanu şi ai lor?

Da’ cum să-mi ţin gura când am văzut atâtea?

          (din romanul ”Ieşi din rând!”, Editura Fundaţiei Pro, 2005)

(sursa foto: opiniatimisoarei.ro)